Bruma căzută, temperaturile scăzute şi umiditatea râului Cavnic au favorizat, în această dimineaţă, formarea de polei pe sectoare de drum ale DJ 184, respectiv DJ 109F Cavnic-Budeşti. Angajaţii societăţii care asigură viabilitatea celor două drumuri judeţene, pe perioada de iarnă, au intervenit cu două utilaje şi au răspândit şase tone de material antiderapant ( amestec sare şi nisip), pe carosabilul situat în apropierea râului Cavnic, în zona pârtiilor de schi şi în Pasul Roata, dar şi pe tronsoane ale DJ 109F (sectoare de drum din zona montană şi a localităţii Budeşti). Nu au fost semnalate probleme cu privire la desfăşurarea traficului rutier pe cele două drumuri judeţene. Temperatura aerului a înregistrat valoarea de -3 grade Celsius la Cavnic, în cursul dimineţii.

Lasa un raspuns