Echipele de baschet EKO SIGHET au în această perioadă agendele pline de evenimente. Juniorii participă în acestă perioadă la numeroase campionate, printre care şi Campionatul Naţional de Baschet, un eveniment foarte important pentru municipiul Sighetu Marmaţiei, fiind prima dată când participă o echipă de baschet sigheteană.
În acest sfârşit de săptămână, baschetbaliştii de la Clubul EKO Sighet participă la două evenimente importante, la care speră să primească titlul de învingători, sau după caz, să se califice în următoarea etapă. Mâine 17 noiembrie 2012, la sala de sport a Colegiului Naţional Dragoş Vodă din Sighetu Marmaţiei, începând cu ora 10:00 se va deşfasura etapa a doua a Campionatul Regional de Babybaschet 2012 – 2013 – “Liga Transilvania”, seria A. Este vorba despre returul meciului desfăşurat săptămâna trecută în Baia Mare, partidă în care s-au întâlnit echipa de Babybaschet băieţi din cadrul BC EKO Sighet şi ehipa similară din cadrul BC Olimpic Baia Mare. Rezultatul a fost unul favorabil echipei noastre, EKO Sighet învingând echipa BC Olimpic Baia Mare cu scorul de 44 la 30.
Cât despre al doilea turneu din Campionatul Naţional de Baschet Under 13 băieţi, la care echipa EKO SIGHET va reprezenta municipiul nostru, acesta va avea loc duminică la Satu Mare, unde ai noştri speră să reuşească să câştige şi să se califice mai departe în următoarea etapă.
Aşadar se anunţă în continuare numeroase evenimente pentru EKO Sighet la care speră să se descurce şi să ajungă acasă cu zâmbetul pe buze şi cu trofee.
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: Peste 2.000 de vizitatori la Muzeul de Mineralogie în cadrul programului Școala Altfel
HANDBAL: Jucătoare de la Minaur în lotul lărgit pentru Campionatul European
PROIECTUL MEDICUNITY – program de instruire în tehnici moderne de urologie, la Baia Mare
VIDEO: CNS Cartel Alfa urgentează negocierile cu noul premier
VIDEO: Cupa României la Taekwon-do ITF – Juniori III, la Baia Mare
ASOCIAȚIA ESPERANDO: Rezultatele unui proiect dedicat autonomiei și incluziunii persoanelor cu dizabilități
BAIA MARE: Campania de deratizare a fost prelungită
ITM MARAMUREȘ: Rezultate campanie construcții
CONFERINȚA NAȚIONALĂ SALVAMONT 2026 a debutat în Maramureș, reunind specialiștii în salvare montană din întreaga Românie
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zbor din București spre Baia Mare, dus-întors la 65 euro
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 28 octombrie în Baia Mare și Băița
FOTBAL: Medie de peste cinci goluri pe meci în etapa a 7-a din Liga 4
HANDBAL: Jucători de la Minaur, la națională pentru meciurile cu Polonia și Franța
DÁVID LAJOS: Istoricul-arhivar Balogh Béla (16 februarie 1936 – 27 octombrie 2026) nu mai este printre noi – Moștenirea trecutului orașului trebuie să o ducem mai departe noi
VIDEO: 35% din cei care au absolvit cursuri de formare profesională organizate de AJOFM s-au angajat în domeniul pentru care s-au pregătit
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Noul program de vizitare
ASOCIAȚIA ESPERANDO a promovat un stil de viață sănătos prin proiectul SIS, care se încheie în această lună
ȘTIINȚA ELECTRO-SISTEM BAIA MARE: Juniorii clubului sportiv la stagiul național de la Snagov
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Peste 3.300 de beneficiari, de la cei mai mici exploratori până la elevi dornici să descopere istoria, patrimoniul și știința prin experiențe interactive.
Agendă plină pentru EKO SIGHET

Lasa un raspuns