ACTIVITATE DE SEZON: Expoziție de mărțișoare realizate handmade, în scop caritabil

ACTIVITATE DE SEZON: Expoziție de mărțișoare realizate handmade, în scop caritabil

 Doamnele din Clubul seniorilor din cadrul Asociației ”Micul Prinț”pregătesc o expoziție de mărțișoare, toate realizate de ele. Se întâlnesc de două ori pe săptămână și se întrec în a croșeta modele tot mai sofisticate de flori. Mărțișoarele vor fi dăruite persoanelor dragi, iar o parte vor fi comercializate în scop caritabil.

Mâinile dibace ale senioarelor nu stau o clipă. Într-o jumătate de oră un mărțișor, oricât ar fi de complicat de realizat, e gata pentru a fi ambalat. Trandafiri, ghiocei, cale sau fluturi sunt toate legate elegant cu un șnur alb-roșu.
”Lucrăm și aici și lucrăm și acasă. Ne distrăm, lucrăm, socializăm. Facem flori, fluturași, cale, trandafiri și ne face plăcere. Le vom dărui, dar le vom și comercializa, să lăsăm ceva în urma noastră”, spune una dintre doamne.
”Într-o jumătate de oră eu fac un mărțișor, dar depinde de îndemânarea fiecăreia.E o activitate foarte frumoasă. Am mai făcut și anul trecut. Eu croșetez de mică, dar acum învățăm modele noi, pentru a realiza aceste mărțișoare”, adaugă o altă senioară.
 ”E superb, lucrăm în fiecare miercuri și joi, lucrăm împreună, sper să terminăm cu succes această operațiune. Nu sunt modele grele, toate sunt frumoase, dar pentru trandafir și ghiocelul din mărgele e mai mult de lucru”, susține o altă membră a clubului.
Clubul senioarelor e frecventat de 20 de membre implicate în permanență în diverse activități, unele dintre ele cu caracter social. O parte din mățișoarele realizate vor contribui la susținerea campaniei de ajutorare a doi copii din Sighet, care au nevoie de asistență medicală de specialitate, în străinătate. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.