VIDEO | Această perioadă de inactivitate afectează și moralul sportivilor, nu doar forma fizică

Nu numai forma fizică e afectată în această perioadă sportivilor, dar și moralul nu e tocami la cote înalte. ”Eram pe val înainte să înceapă această criză, iar acum suntem nevoiți să ne antrenăm acasă”, spune Alexandru Csepreghi, jucător la CS Minaur. Sportivul nu vede altă soluție pentru încheierea parcursului sportiv din acest sezon, decât înghețarea campionatului.

Lipsa antrenamentelor și a adrenalinei competițiilor sportive își spun cuvântul în această perioadă.

”E foarte greu în această perioadă. Ești mai inactiv de când stai în casă, decât erai înainte. Eram obișnuit cu un anumit ritm de antrenamente, iar acum mai mult stau și citesc, mă uit la filme. Fiind obișnuit cu două antrenamente pe zi, mi-a scăzut intensitatea la maxim. Te antrenezi de acasă, dar nu poți să o faci la același nivel, ca înainte”, spune Alexandru Csepreghi, jucător la CS Minaur, echipa de handbal masculin.

Pregătirea fizică de acasă nu se ridică la nivelul celei din teren, iar această perioadă de inactivitate afectează și moralul jucătorilor.

”Și dacă ar fi să reîncepem campionatul după această perioadă, îți trebuie cel puțin vreo două, trei săptămâni în care să-ți intri efectiv în formă. Parcă și moralul e mai scăzut în această perioadă. Când a început această criză, noi eram pe val, eram pe locul III, acuma trebuie să ne recuperăm și la acest capitol”; spune Alexandru Csepreghi.

 Alexandru Chepreghi crede că îngheșarea campionatului e cea mai bună soluție în contexul actual.

”Eu zic că altă soluție nu există, pentru că această perioadă va mai dura cel puțin o lună. După aceea va mai fi nevoie de cel puțin trei săptămâni să-ți intri din nou în ritm. Dacă ar fi să reîncepem fără un antrenament susținut, vor apărea cu siguranță accidentări, care ar putea afecta și campioana națională. Eu zic că ar trebui să se ofere acuma locurile așa cum sunt, fără să se ofere medalii, dar să se ofere locurile de Cupă Europeană”, susține jucătorul de la CS Minaur.

Alexandru a acceptat să se implice și într-o capmanie de susținere a spitalului din Suceava, demarată de echipa CSU Suceava.. A donat un tricou pe care l-a purtat la Națională și a contactat și alți colegi care să susțină această cauză.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.