A intrat noaptea pe geam în locuința unei femei, i-a furat telefonul, dar până la urmă victima s-a împăcat cu hoțul

Un hoț a pătruns noaptea în apartamentul unei femei, pe geamul lăsat deschis, și a furat un telefon. A fost prins o zi mai târziu, iar până la urmă păgubașa a ales să se împace cu hoțul.

La începutul acestei săptămâni, poliţiştii au fost sesizaţi că pe strada Melodiei din Baia Mare s-a comis un furt din locuinţă. O femeie de 52 de ani a declarat că luni, la ora 1 noaptea, persoane necunoscute au pătruns prin geamul lăsat deschis în apartamentul său, situat la parterul blocului, şi au furat un telefon mobil în valoare de 700 de lei. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru furt calificat, iar marți au identificat un tânăr de 19 ani, din municipiu, care a furat telefonul. Aparatul a fost recuperat şi restituit părţii vătămate, care a ales să se împace cu autorul.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.