Fănuș Neagu, nuvelist, romancier și dramaturg a fost director al Teatrului Național București între 1993-1996, a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1993 și membru titular în anul 2001.
Fănuș Neagu s-a născut la 5 aprilie 1932, în satul Grădiștea de Sus din județul Râmnicu Sărat, într-o familie de țărani. A studiat primii cinci ani de școală primară în satul natal. Își continuă studiile între 1944 și 1948 la Liceul Militar din Iași (trei ani îi urmează la Liceul Militar din Câmpulung-Muscel). Urmează apoi Școala Pedagogică nr. 2 din București, iar în 1951 devine cursant al școlii de literatură „Mihai Eminescu” până în anul 1952, fiind coleg de generație cu Nicolae Labiș. Între 1954 și 1957 învață la Facultatea de Filologie din București, dar nu își încheie studiile.
„Înzestrat cu o certă vocație de povestitor și cu un extraordinar simț al limbii, Fănuș Neagu s-a impus în cadrul literaturii române postbelice prin câteva interesante volume de proză scurtă […]. Asemenea lui Mircea Eliade, scriitorul recunoaște nevoia omului modern de vise, de povestiri exemplare, de unde și o serie de afirmații semnificative cum ar fi și cea care urmează: „Nevoia de vis, de vis și de «suspense» e de când lumea – toată viața e un foileton cu «va urma».” ” (fragment din prefața scrisă de Gheorghe Glodeanu la cartea „Fănuș Neagu și poetica povestirii”, de Raluca Giurgiulescu).
Lasa un raspuns