Video | Peste 250 de locuri de muncă sunt oferite la Bursa locurilor de muncă organizată la Borșa

Este în plină desfășurare Bursa locurilor de muncă organizat de către AJOFM Maramureș în Maramureșul Istoric, la Borșa pentru a facilita găsirea unui loc de muncă din zona Borșa, Moisei, Vișeu, dar și pentru a primi informații despre serviciile oferite de către AJOFM.

Pentru această Bursă, AJOFM Maramureș a contactat peste 60 de angajatori din zonă, dintre care au confirmat 25.

Sunt disponibile peste 250 de locuri de muncă, 221 pentru persoane cu studii medii și 5 pentru persoanele cu studii superioare.

Cele mai multe oferte sunt în domeniul HORECA și din construcții, se caută ospătari, ajutor bucătar, bucătari, cameriste, este o foarte mare cerere pentru sudori, dulgheri și finisori în construcții.
Pentru cei cu studii superioare se caută inginer constructor, tehnician topograf, tehnician proiectant, inginer proiectant și instalații.

Persoanele care se angajează, pot beneficia de facilitățile oferite de lege.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.