Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Maramureș au fost sesizați marți că un bărbat conduce un autoturism pe bulevardul Regele Ferdinand din Baia Mare aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 2 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal.

Lasa un raspuns