VIDEO | Ziua Recoltei la Sighet, sărbătorită printr-un târg de produse tradiționale

E toamnă, e timpul recoltei. În jur de 40 de producători locali din Maramureș își vor aduce ”Traista plină cu bunătăți”pentru a sărbători alături de întreaga comunitate ”Ziua Recoltei”, duminică, 4 octombrie 2020. ”Recolta Toamnei” va fi expusă în cadrul unui târg de produse tradiționale, în zona Parcului Central, din Sighet, începând cu ora 12:00. Evenimentul se anunță cu multe surprize pentru participanți.

Platforma producătorilor locali „Producători Maramureșeni –Traista cu bunătăți”, care a luat naștere la inițiativa Adrianei Curmei, a ajuns la momentul în care trebuie să se bucure de recolta de toamnă.

Ne-am dorit pentru noi și pentru acești producători, ca să nu fim egoiști, să facem ”Ziua Recoltei” în 4 octombrie, începând cu orele 12:00,  până în jurul orei 19:00. Va fi un târg al toamnei, al bogăției și al bunătăților dăruite de Dumnezeu. Pe lângă toți producătorii care vor fi prezenți, vor mai fi și meșteri populari și mici artizani, vor fi standuri cu toate tipurile de produse, fructe, legume, produse lactate, produse agricole,  preparate din carne, produse apicole, murături, dulcețuri, siropuri, absolut tot ce poate un țăran să producă în gospodăria proprie, pentru cămara toamnei”, spune Adriana Curmei.

Peste 70 de producători au fost invitați la eveniment, dar din cauza restricțiilor impuse de pandemie, doar 40 vor fi prezenți în cadrul târgului. Vor participa și un număr de 12 meșteri populari.

Fiind prima ediție a acestui târg, ne-am gândit să organizăm acest târg exact în zona unde în perioada interbelică era târgul orașului, zona Parcului Central, de azi. Vom avea surprize, concursuri culinare, de degustare,concursuri pentru fiecare producător. Și vom avea în mijlocul nostru Fanfara ”Millenium”a Municipiului Baia Mare, începând cu ora 14:00”, menționează Adriana Curmei.

Evenimentul se va petrece respectând normele igienico-sanitare în vigoare, pentru a preveni răspândirea noului coronavirus..

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.