VOT ÎN UNANIMITATE: Școala de Muzică revine la statutul de personalitate juridică

VOT ÎN UNANIMITATE: Școala de Muzică revine la statutul de personalitate juridică

 Consilierii locali sigheteni, întruniți azi în ședință de îndată, au votat în unanimitate proiectul prin care se revine asupra deciziei luate în ședința de consiliu local din 31 ianuarie, de a trece Școala gimnazială de Arte ”George Enescu” ca strutură la Școala gimnazială ”Dr. Ioan Mihalyi de Apșa”. Hotărârea s-a luat în urma unor lungi dicuții purtate cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, conducerea școlii, reprezentanți ai sindicatului, dar și ca urmare a reacției societății civile. 

Comasarea Școlii de Muzică și Arte Plastice ”George Enescu” cu Școala Generală ”Dr. Ioan Mihalyi de Apșa” a stârnit discuții arpinse atât de partea celor care susțineau ca școla să rămână cu personalitate juridică, cât și de partea celor care vedeau o soluție viabilă în comasarea celor două școli. Discuțiile s-au intensificat în ultimele zile, iar azi s-a votat hotărârea de Consiliu Local. 

Proiectul a fost votat în unanimitate, de cei 14 consilieri locali prezenți în sala de ședință.  Școala de Muzică revine la statutul de personalitate juridică. 
”Decizia de astăzi este o decizie corectă, favorabilă școlii noastre. Nu ni s-a făcut un favor, s-a mers pe lege, la prima hotărâre consilierii locali nu au studiat suficient legea învățământului și nu și-au dat seama că există o cale legală, articolul 19, alineatul III, care permite funcționarea unor astfel de unități școlare”, a declarat Ileana Pipaș, profesor de arte vizuale și lider de sindicat al profesorilor din cadrul școlii de muzică.
Proiectul a fost votat, dar nu au întârziat mici comentarii pe marginea hotărârii.
”Eu nu mi-aș dori să ne trezim într-o zi cu un ordin de ministru sau cu o hârtie semnată de un secretar de stat sau de către cineva din Inspectoratul Școlar al Județului Maramureș prin care se retrage finanțarea acestei școli, care ar aduce multe alte aspecte negative”, spune consilierul local Nicolae Iuga. 
”Nu cred în previziunea aceasta, deoarece inspectoratul nu taie, nici nu adaugă, totul depinde de necesitățile comunității. Ministerul nu are motive să desființeze o astfel de școală, pentru că suntem o școală cu reale valori, copiii au nevoie de o asemenea școală”, spune Ileana Pipaș.
”Singurul risc ar fi pentru că noi ne aflăm în afara calendarului de rețea școlară, însă noi sperăm că această decizie a Consiliului local, decizie pentru care îl felicit că își dorește să păstreze tradiția acestei școli mai valoroase chiar și ca cea din Baia Mare, o școală care este o emblemă a municipalității nu poate fi decât un lucru pozitiv. Va avea nevoie și de acordul Ministerului Educației. Există un articol 19, alineatul III din legea Educației care spune că prin excepție de la alineatul I al acestui articol, care face referire la umărul de elevi, și care prevede că, dacă au acordul Consiliului local, aceste școli pot funcționa și sub numărul legal de elevi”, menționează Ionuț Cîrstea, vicepreședinte Sindicatul Liber din Învățământ.
Liderul de sindicat amintește că mai sunt școli care se află în această situație.   
”Există sigur și în țară și în județul Maramureș, dar este foarte important că s-a înțeles acest lucru. N-a fost intenția de a desființa școala și de a-i tăia elanul, poate că totul a pornit de la neînțelegerea dintre inspectorat și Consiliul local, importnat e  că până la urmă Consiliul local a luat o hotărâe care trebuia luată de la început”, spune Ionuț Cîrstea, vicepreședinte al  Sindicatului Liber din Învățământ.
Legea Educaţiei Naţionale are articole care permit în mod legal funcţionarea Școlii de Muzică și Arte Plastice ca unitate independentă. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.