Într-o lume în care timpul nu ne ajunge și așteptăm răsplată pentru orice lucru făcut, Irina își găsește timp să se ocupe și de alții. Este voluntara care se ocupă de pacientele de la secția de Psihiatrie femei cronic de la Spitalul Municipal Sighet fără să aștepte nimic în schimb. Dintr-o întâmplare a ajuns să lucreze cu ele iar de atunci au trecut 3 ani în care a fost prietena lor.
„Eu lucrez ca voluntar la spitalul din Sighet de 3 ani. Am ajuns aici în urma unei școli biblice de vacanță unde am lucrat tot ca și voluntar cu copiii. Am fost în Desești la acea școală biblică și am invitat-o pe sora doamnei doctor de la psihiatrie, care este dentist, să ne spună câte ceva despre dantură. La rândul ei dentista a invitat-o pe sora ei, doamne doctor Roman Maria și așa am ajuns să lucrez aici. Pentru că doamna doctor se gândește foarte mult la paciente a zis că ar fi o idee foarte bună dacă aș veni și aș lucra și cu femeiele de aici. Am acceptat și prima dată am venit cu niște emoții mari și mă gândeam ce mă așteaptă, cum o să fie dar sincer femeiele sunt altfel decât ne gândim noi. La prima activitate pe care am avut-o, eu întotdeuana mă rog la început, mă rugam așa cu un ochi închis și unul deschis să nu îmi facă ceva, dar nu a fost așa, au fost foarte drăguțe și ele simt nevoia să fie iubite și apreciate pentru ceea ce fac”, a spus Irina Chindriș, voluntar.
Irina Chindriș are 30 de ani și se implică în acţiuni de voluntariat de ani de zile . Este căsătorită și are o fetiță însă își găsește timp și pentru astfel de acțiuni în care este sprijinită și de soțul ei.
“Sunt casnică, am o fetiță dar pe lângă asta mă ocup și de activitățile misionare și lucrez împreună cu soțul meu care mă susține foarte mult în lucrurile astea și de asta pot să fac mai multe. Răsplata mea este bucuria și fericirea că pot să fac pe altul fericit și mă bucur foarte mult că de fiecare dată când vin îmi spun <<mama ai venit?>> Sau <<îmi dai un pupic, o îmbrpțișare??? și pe mine asta mă face mult mai fericită decât dacă aș primi răspaltă și răsplata vine de la Dumnezeu nu de la oameni. Am dezvoltat o legătură puternică cu pacientele și mă întreabă când mai vii data viitoare și chiar le știu și povestea de viață a unora și mă gândesc că au mai multă nevoie decat ceea ce vedem noi că le trebuie. Sunt aici, sunt închise, e adevărat dar noi putem să le aducem viața dinafară”, a explicat voluntara.
De-a lungul celor 3 ani în care le-a vizitat și a organizat împreună cu ele mai multe acțiuni, Irina a reușit să le fie prietenă și să fie alături de ele și în momentele mai dificile prin care trec.
„Înainte de un program există momente de genul tu nu ai spus bine, nu așa trebuia și eu le ziceam <<nu trebuie să fim așa ci trebuie să înțelegem>> și ele îmi răspundeam <<dar eu sunt bolnavă psihic >>și atunci le spuneam <<toată lumea are o bolaă și boala asta poate să fie de inimă sau orice altceva. Nu trebuie să ne gândim că e bolnav mental omul, ci că este o boală ca oricare altă boală>> și asta pe ele le face fericite. Pot să zic că este un pic dificl să lucrez cu ele pentru că nu pot să le spun nu, trebuie să le explic cumva acel nu. Dacă le explici frumos și ele înțeleg”, a mărturisit Irina.
De fiecare dată când Irina le vizitează, pacientele de la Psihiatrie femei cronic de la Spitalul Municipal Sighet cântă, învață povești și fac lucru manual iar o parte din lucrările lor pot fi observate și pe holul secției.
„Astăzi ne-am porpus să facem farfurii pictate. Vedem că farfuriile vechi au ceva aparte și am zis să încercăm să facem și cu ele. Am pregătit vopsele și farfurii am cumpărat. Sper să le placă dar am făcut și alte activități de 1 martie, buchete de flori, mărțișoare. Cam într-o oră și jumătate reușim să le facem. Întotdeauana învățăm un cântecel noi, îl lăudăm pe Dumnezeu pentru că el este singurul lor tată și mamă, pe lângă doamna doctor și asistenta șefă, Dumnezeu are grijă de ele”, a mai precizat Irina Chindriș.
Eforturile depuse de Irina pentru a fi alături de aceste paciente nu sunt fără rezultat. După 3 de când derulează astfel de acțiuni, femeiele sunt mai deschise la comunicare.
„Abia așteaptă activitățile. Vom începe acuma cu miniharpe, instrumente muzicale care noi vrem să lucrăm împreună și întreabă le-ai adus și astăzi, vreau și cu aia să cânt și parcă văd bucuria și că vor să lucreze mai departe. Le plac cântecele, să citim texte din biblie, lucrul manual”, își amintește Irina .
Misiunea Irinei nu se încheie odată ce părăsește spitalul ci continuă să se gândească și acasă la ce ar putea face împreuna cu ele. De fiecare dată când le vizitează vine cu o nouă idee care le stârnește interesul. Nu răsplata este importantă pentru ea ci aprecierea pe care o primește de la paciente iar cea mai frumoasă amintire pe care o are de la spital este primirea pe care femeiele de psihiatrie cronic i-o fac.
„Când vin, întotdeauna mă așteaptă cu îmbrățișări și asta mă bucură cel mai mult pentru că simt că mă iubesc și ele pe mine, la fel cum și eu le iubesc pe ele. Le încurajez și le spun că Dumnezeu le poate ajuta chiar dacă sunt și părinți care își uită copiii. Nevoie de familie fiecare avem, iar ele au o altfel de familie”, a conchis Irina.
Pentru că lucrul manual este una dintre activitățile preferate ale pacientelor de care se ocupă, Irina și-ar dori să organizeze și o expoziție cu vânzare a obiectelor realizate de acestea. În prezent majoritatea lucrărilor sunt donate sau păstrate ca și amintire.
Lasa un raspuns