Urmărire în trafic după un șofer beat care n-a oprit la semnalele polițiștilor

Polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au încercat să oprească pentru control, în noaptea de duminică spre luni, un autoturism condus pe DN 18, în Desești. Întrucât şoferul nu a oprit la semnalele luminoase, s-a trecut la urmărirea autoturismului, reușindu-se blocarea sa pe DJ 183A, înspre Barajul Runcu.

La volan  a fost identificat un tânăr de 25 de ani, din Desești, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Sighetu Marmației, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge. Se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului, urmând a fi dispuse măsuri legale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.