Un cetăţean din Borşa a provocat un accident încercând să scape de poliţişti

Un cetăţean din Borşa a provocat un accident încercând să scape de poliţişti

La Borşa, în dimineaţa zilei de 10 mai, ora 01,30 în timpul efectuării serviciului, agenţii unei patrule de poliţie au încercat să oprească un autoturism care se deplasa pe strada Ştrandului. Conducătorul auto a refuzat să oprească la semnalul de oprire regulamentar făcut, continuându-şi deplasarea în viteză iar în dreptul unui imobil a pierdut controlul asupra volanului, a derapat pe drumul acoperit cu pietriş şi a întrat în coliziune cu un gard din beton. Doi pasageri din autoturism, doi tineri din Borşa, au fost răniţi şi transportaţi la spital dar şoferul a reuşit să părăsească locul faptei. El a fost însă identificat de către poliţişti ulterior, ca fiind Marius D., de 21 de ani. Cel în cauză va fi cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă prin accident rutier dar şi pentru părăsirea locului accidentului. Conducătorului auto i s-au recoltat şi probe biologice pentru a se vedea dacă alcoolul peste limita legală consumat la volan l-a determinat să nu oprească la semnalul poliţiştilor. Până la stabilirea măsurilor legale corespunzătoare, şoferul va fi sancţionat contravenţional iar o perioadă de timp nu va avea  dreptul de a conduce pe drumurile publice.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.