Poliţiştii de frontieră din Maramureş au depistat un bărbat care oferea spre vânzare 2.400 pocnitori şi 108 artificii.
Marfa a fost confiscată iar bărbatul s-a ales cu dosar penal.În data de 22 decembrie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Vişeu de Sus au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii faptelor ilegale privind importul-exportul, deţinerea, comercializarea şi folosirea articolelor pirotehnice, in zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 15.00 lucrătorii politiei de forntieră au depistat pe raza localităţii Vişeu de Sus o persoană care oferea spre vânzare 2.400 pocnitori şi 108 artificii.
Suspectul a declarat că nu poseda autorizaţie pentru deţinerea unor astfel de materiale şi nici documente de provenienţă a acestora.
Vasile M de 34 ani s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „efectuarea fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice” faptă prevazută şi pedepsită de art.37, alin 3 din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
Cele 2.508 articole pirotehnice au fost ridicate in vederea confiscării şi urmează a fi predate serviciului AEST din cadrul IPJ Maramureş.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
Un bărbat din Vişeu de Sus s-a ales cu dosar penal pentru foloisrea articolelor pirotehnice

Lasa un raspuns