Turcia i-a adus vineri un omagiu național fostului președinte și șef de guvern Süleyman Demirel, una dintre principalele personalități ale vieții politice turce timp de aproape o jumătate de secol, care a decedat în această săptămână la vârsta de 90 de ani, relatează AFP.
După cum cere protocolul funeraliilor naționale, sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Demirel a fost expus în fața parlamentului în timpul primei ceremonii oficiale, la care au participat toți înalții demnitari ai țării, inclusiv actualul președinte islamo-conservator Recep Tayyip Erdigan și premierul Ahmet Davutoglu.
Escortat de regimentul gărzii prezidențiale, sicriul a fost apoi transportat pe un afet de tun pe străzile din Ankara până la Moscheea Kocatepe pentru o altă ceremonie, de această dată religioasă.
După decesul său miercuri, ca urmare a unei grave infecții respiratorii, toată țara i-a adus un omagiu lui Demirel, nume greu al politicii turcești.
Începând din 1965, Demirel a guvernat Turcia timp de peste 11 ani la conducerea a șapte guverne diferite. El a exercitat apoi funcția de șef al statului din 1993 până în 2000, data retragerii sale din politică.
Conservator moderat, dar mai ales pragmatic, el datorează excepționala longevitate a carierei sale unui veritabil simț de adaptare care i-a permis să se alieze cu islamiștii, cu extrema-dreaptă sau cu social-democrații, într-o perioadă marcată de crize economice, intervenții ale militarilor și violențe de stradă.
Două dintre mandatele sale la conducerea guvernului au fost întrerupte de puciuri militare, mai întâi în 1971, apoi în 1980, când i s-a interzis activitatea politică. Dar, de fiecare dată, el a reușit să revină în actualitate. ”Ieri a fost ieri, astăzi este astăzi”, repeta deseori Demirel pentru a-și justifica simțul compromisului.
Süleyman Demirel va fi înmormântat sâmbătă în regiunea sa natală Isparta (centru).
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
TURCIA: Funeralii naționale pentru fostul președinte Süleyman Demirel

Lasa un raspuns