Sâmedru (Sfântul Dimitrie), împreună cu Sângiorz (Sfântul Gheorghe), împarte anul pastoral în două anotimpuri: vara (23 aprilie – 26 octombrie) și iarna (26 octombrie – 23 aprilie) – ne spun cei de la Muzeul de Etnografie și Artă Populară.
Atât Sâmedru, cât și Sângiorz poartă la brâu cheile vremii, astfel că dacă Sângiorzul încuie iarna și înfrunzește codrul, Sâmedru încuie vara și desfrunzește codrul.
- Potrivit legendelor, Sâmedru ar fi fost un om obișnuit, care se ocupa de creșterea animalelor, „într-un mijloc de codru, necălcat de picior omenesc”.
- Ziua de Sâmedru era zi de soroc, de socoteală, când se rezolvau toate datoriile, împrumuturile, slujbele sezoniere sau alte înțelegeri încheiate la Sângiorz. O zicală populară spune: „La Sângiorz se încaieră câinii, la Sâmedru se bat stăpânii”, adică primăvara, când se formează turmele, se încaieră câinii pentru că nu se cunosc, iar toamna, când se împart oile, se bat stăpânii pentru că nu se respectă înțelegerile încheiate la Sângiorz.
- Regional, în noaptea de 25/26 octombrie se făcea focul lui Sâmedru: se incinera un pom – scenariul morții și al renașterii anuale a divinității. Atât copiii, cât și cei mari strigau în jurul focului: „Hai la focul lui Sâmedru”, iar la plecare aceștia își duceau la casele lor cărbuni aprinși și resturi rămase din pom pentru fertilizarea gradinilor și livezilor.
- Tot în această noapte, în unele zone, se aprindeau lumânari la morminte în credința ca morții să vadă pe lumea cealaltă.
Lasa un raspuns