„Căruțul din Cufoaia” nu este doar un obicei – este o emoție, o întoarcere acasă, la rădăcini. Ajuns la cea de-a VI-a ediție, acest moment a adunat oamenii laolaltă, readucând la viață satul de odinioară, cu poveștile lui, cu jocul și cu bucuria simplă, dar sinceră. În spatele acestui ritual stă respectul pentru muncă și pentru omul harnic, cel care deschide drumul aratului. Este felul comunității de a spune „mulțumim” și, în același timp, o rugăciune tăcută pentru roade bogate și zile mai bune.
Pregătirile încep cu o săptămână înainte și fiecare detaliu capătă sens: rotițele, plugul, funia, steagul. Feciorii își asumă rolurile cu mândrie – „boii” care trag căruțul, „Mânătorul” cu biciul și „udătorii” cu gălețile pline. Toți devin parte dintr-o poveste care se repetă, dar nu îmbătrânește niciodată.
Înainte de drum, sunt primiți cu căldură în casa celui sărbătorit, ca într-o familie. Apoi pornesc spre ogor, unde pașii lor devin ritual: înconjoară pământul, așază jugurile și rostesc rugăciuni pentru binecuvântarea țarinei.
Când alaiul se întoarce pe ulițe, satul prinde viață. Râsete, strigăte, stropi de apă și multă voie bună. „Udatul” fuge, dar nu scapă niciodată – și poate că nici nu vrea, pentru că în jocul acesta se ascunde bucuria copilăriei și a comunității.
„Căruțul din Cufoaia” este, în esență, despre oameni. Despre legături, despre muncă, despre credință și despre frumusețea lucrurilor simple, care ne țin împreună.
Sursă: Facebook/ Descoperă Țara Lăpușului
Lasa un raspuns