Tânăr prins cu un pistol pe care îl deținea ilegal

Lucrătorii Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș au descoperit, într-un autoturism condus de un tânăr, un pistol din categoria armelor neletale supuse autorizării și un încărcător cu un proiectil de plumb pentru care nu avea autorizație de deținere.

Miercuri, polițiștii de frontieră au oprit în trafic, pentru control, pe o stradă din Borșa, un autoturism condus de un maramureșean în vârstă de 18 ani. În torpedou i-au găsit pistolul și încărcătorul. Echipa operativă a stabilit faptul că pistolul, de calibru 4,5 mm, intră în categoria armelor neletale. Deoarece tânărul nu a putut prezenta autorizație de procurare și deținere, arma şi încărcătorul cu proiectil, în valoare de 2.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.