Conform unui studiu, una din zece persoane este stângace, iar de-a lungul timpului s-a încercat explicarea acestui fenomen, nefiind neglijate nici explicaţiile care au la bază factorul genetic.
De ce? Pentru că procentajul stângacilor este acelaşi în orice colţ al globului. Mai mult decât atât, a apărut următoarea întrebare: de ce nu există un procentaj de 50:50 între persoanele dreptace şi cele stângace?
Mulţi experţi iau în calcul cooperarea socială, în sensul că, atunci când oamenii aveau activităţi comune, foloseau aceeaşi mână în derularea activităţilor. De asemenea, alte explicaţii invocă poziţia creierului în cadrul celor două emisfere, cu partea stângă ce controlează partea dreaptă şi cu partea dreaptă ce o controlează pe stânga.
Una dintre cele mai rare ipoteze susţine că, în trecut, a avut loc o mutaţie genetică ce a mutat centrul vital al creierului în emisfera stângă. Însă, factorul genetic nu este de ajuns pentru a explica acest fenomen.
Probabilitatea ca părinţii stângaci să aibă, la rândul lor, copii stângaci este foarte mare, dar testele de ADN nu au reuşit să identifice ce gene sunt responsabile pentru creşterea probabilităţii apariţiei unei persoane stângace, iar cercetările recente arată faptul că un rol important îl au zeci de gene.
Mai mult decât atât, multe studii invocă importanţa nivelul de estrogen şi poziţia copiilor în momentul în care se nasc. Cu toate acestea, încă nu s-a descoperit cauza concretă, iar cercetătorii doresc să afle şi de ce unii oameni îşi pot folosi eficient atât mâna dreaptă, cât şi stânga.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
STUDIU: De ce doar 10% din populaţie este stângace

Lasa un raspuns