STRES MAI PUȚIN: Începând de astăzi s-au schimbat regulile la examenul auto

STRES MAI PUȚIN: Începând de astăzi s-au schimbat regulile la examenul auto

Regulile examenului auto s-au schimbat începând de astăzi. Persoanele care trec cu succes de proba teoretică pot susține proba practică de mai multe ori, în cazul în care o pică, în perioada de valabilitate a cursurilor absolvite.
Stres mai puțin pentru cei care vor să dobândească permisul auto. Începând de azi, aceștia nu vor trebui să repete testul teoretic luat anterior în cazul în care nu trec de proba practică. 
„Nu pot să spun că este neapărat o schimbare radicală. Examenul este la fel ca și până acum, dar modificarea survenită astăzi este în beneficiul și ajutorul candidaților care-și doresc obținerea permisului de conducere. Examenul teoretic se va susține o singură dată, dacă va fi promovat. În perioada de valabilitate a școlii de șoferi, care este de un an de zile, examenul practic se poate obține ori de câte ori este necesar, până la absolvire, fără a mai fi nevoie de a reveni la examenul de teorie”, a declarat instructorul auto Andrei Gâlcă. 
Candidații care au promovat examenul teoretic pot susține proba practică de mai multe ori într-un an, dacă fac de fiecare dată dovada că au mai făcut șase ore de conducere cu un instructor autorizat și plătesc o taxă de reexaminare. Acest lucru face ca optimismul să crească în rândul celor care fac școala de șoferi.
„Da, desigur, una este examenul teoretic și alta este exemenul practic. Dacă știi că ai trecut de teorie, altfel mergi și la examenul de conducere”, crede Elena, o tânără care face școala de șoferi. 
„Emoții foarte mari sunt și la examenul teoretic și la cel practic. Probabili că, scăpând de exemenul teoretic, candidații la permisul auto vor fi mai concentrați la examenul practic, având acea siguranță că nu mai trebuie să treacă prin emoțiile probei teoretice, pe care au trecut-o o dată”, a adăugat instructorul auto Andrei Gâlcă. 

Potrivit noilor reglementări, pot să susțină proba practică de mai multe ori doar candidații care promovează proba teoretică începand de astăzi. Asta înseamnă că persoanele care au promovat examenul teoretic înainte de 5 octombrie trebuie să-l dea din nou dacă pică proba practică.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.