Strategii de reluare a manifestărilor culturale cu public

La Palatul Administrativ din Baia Mare a avut loc marți o întâlnire la care au participat reprezentanții instituțiilor de cultură din subordinea Consiliului Județean. Subiectul principal al dezbaterii s-a axat pe reluarea activității acestor instituții cu publicul larg, cu respectarea normelor de distanțare socială.

În contextul prevederilor actuale ale normelor de relaxare a măsurilor de siguranță privind protecția populației împotriva contaminării cu SARS-CoV-2, vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan-Doru Dăncuș, a discutat cu directorii instituțiilor de cultură, stabilind strategia de reluare a activităților culturale.

„După o perioadă de două luni, timp în care  instituțiile de cultură au fost nevoite să se distanțeze de publicul consumator de cultură din diverse domenii și să interacționeze cu acesta doar în mediul online, a venit momentul să reluăm activitățile care permit partciparea, într-o oarecare măsură, a publicului larg. Oamenii trebuie să se poată bucura din nou de rodul muncii acestor instituții care, în tot acest timp, s-au  adaptat restricțiilor existente”, a arătat vicepreședintele CJ Ioan-Doru Dăncuș.

Întâlnirea a continuat cu prezentarea raportului de activitate și al calendarului de acțiuni culturale care se vor putea organiza în condiții de pandemie. De asemenea, au fost stabilite o serie de măsuri specifice fiecărei instituții, în vederea respectării normelor de protecție împotriva răspândirii COVID-19. Discuțiile au vizat respectarea regulilor de distanțare în spațiile aparținând instituțiilor de cultură, care să permită organizarea evenimentelor în aer liber, precum și încheierea parteneriatelor interinstituționale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.