Două echipe de handbal maramureșene în sezonul 2020-2021 al cupelor europene

În urma rezultatelor obținute la finalul sezonului competițional 2019-2020 de echipele de handbal din cadrul Clubului Sportiv Minaur Baia Mare – clasarea pe locul 3 în Liga Florilor, respectiv Liga Zimbrilor, ambele grupări și-au asigurat participarea în ediția 2020-2021 a cupelor europene.

Echipa feminină a clubului Minaur va juca în European Handball League, a doua competiție din punct de vedere valoric organizată de EHF, probabil direct în faza grupelor, datorită locului 3 ocupat în clasamentul Ligii Naționale și al faptului că România se află pe locul 3 în clasamentul pe națiuni în sezonul 2020-2021.

Echipa masculină de handbal va participa în Cupa EHF, fosta Challenge Cup, a treia competiție din punct de vedere valoric din Europa. România ocupă locul 13 pe națiuni în ierarhia masculină conform punctajului EHF. În Cupa EHF nu vor participa echipe din primele 9 campionate continentale (Franța, Germania, Macedonia, Ungaria, Spania, Polonia, Danemarca, Croația și Portugalia). Datorită acestui aspect clubul băimărean consideră că echipa Minaur poate aspira la câștigarea acestei competiții, deoarece în ultimele două ediții trofeul a fost cucerit de echipe din țara noastră (CSM București și Potaissa Turda), iar în ultimii ani a mai fost adjudecat de 5 ori de echipe din România (UCM Reșița de trei ori, HC Odorheiu Secuiesc și Steaua București).

Pentru a avea echipe competitive și performante în sezonul care va debuta la 1 iulie managerii secțiilor de handbal feminin și masculin sunt pe punctul de a finaliza loturile de jucători cu care se vor aborda competițiile naționale și internaționale. Ambele echipe au fost concepute ținându-se cont de încadrarea bugetară aprobată, respectarea noilor reguli privind eligibilitatea jucătorilor străini și ținând cont de obligativitatea de a avea în echipe jucători Under 21 și Under 23.

Sursa: minaur.ro

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.