În urmă cu cinci ani, TV Sighet prezenta un amplu reportaj despre sălișteanul Simion Turlaș, care era sărbătorit de întrega comunitate la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani. Azi, la împlinirea vârstei de 105 ani, a primit numeroase felicitări, inclusiv pe rețelele de socializare.
S-a născut la 18 ianuarie 1912. A cunoscut domnia a patru regi – Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea şiMihai. A cunoscut represaliiile regimului comunist şi zbuciumata perioadă de tranziţie de după 1990. A văzut ororile celui de-al doilea război mondial şi a scăpat de patru condamnări la moarte dictate de nazişti, hortyşti şi regimul comunist. Ultimii 70 de ani de viaţă i-a pus în slujba comunităţii. Absolvent al Şcolii Normale de la Năsăud, Simion Turlaş a fost profesor de muzică la scoala din Sălişte, director în anii 1948 – 1949 şi 1957- 1958. Tată, bunic și străbunic, e un om respectat și iubit de familie, prieteni și foști elevi.
”Îl cunosc de mic copil, și a rămas parcă neschimbat. E un om deosebit, a fost un învățător devotat meseriei sale. Am impresia că longevitatea se și moștenește, că eu am cunoscut-o și pe mama dânsului, care a trăit aproape o sută de ani, un alt frate de-al dânsului are aproape o sută de ani. Bineînțeles a contribuit mult și stilul de viață, a circulat mult pe jos, a dus o viață cumpătată”, spune Vasile Chiș, străpnepot și fost elev al lui Simeon.
Profesorul Simeon Turlaș a pus bazele a patru coruri bisericeşti de pe Valea Izei – a celui din Dragomireşti, a celui din Rozavlea şi a două coruri din Sălişte. Mereu punctual, mergea pe jos zeci de kilometri pentru a nu lipsi de la nicio repetiţie.

Lasa un raspuns