Persoanele care ar urma să fie disponibilizate de la compania CFR Marfă vor primi între 18 și 24 de salarii compensatorii, în funcție de vechimea în muncă, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, Dan Șova, ministrul Transporturilor.
‘Companiile CFR Infrastructură și CFR Călători au încheiat, zilele trecute, câte un acord cu Ministerul Muncii, referitor la menținerea, timp de trei-patru luni, a prevederilor din contractele colective de muncă. De asemenea, prin noile acorduri, s-a stabilit și o creștere a salariilor cu 2,4% pentru lunile următoare. La CFR Marfă nu s-a putut încheia încă un astfel de acord, deoarece — în cazul acestei companii — Fondul Monetar Internațional (FMI) a menționat că ar fi necesară disponibilizarea a 2.500 de persoane’, a spus Dan Șova.
Potrivit acestuia, numărul de persoane care ar urma să fie disponibilizate de la CFR Marfă ar putea fi mai mic.
‘Compania CFR Marfă a câștigat la licitație trei contracte noi, ceea ce a dus la creșterea veniturilor cu 12%. Ca urmare, sindicatele susțin că nu ar mai fi nevoie de disponibilizarea a 2.500 de persoane. Vom face o analiză pentru a vedea care este exact numărul de persoane care ar trebui să fie disponibilizate. Noi sperăm ca acest număr să fie cât mai mic. CFR Marfă participă la mai multe licitații, pe care — dacă le va câștiga — va rezulta un număr mai mic de disponibilizări. În orice caz, toate persoanele disponibilizate vor primi între 18-24 salarii compensatorii, în funcție de vechime’, a mai spus Dan Șova.
Ministrul Transporturilor a precizat că banii nu vor fi virați toți odată, ci lunar, iar sumele necesare sunt prevăzute în bugetul Ministerului Muncii.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
ŞOVA: Persoanele disponibilizate de la CFR Marfă vor primi între 18 și 24 de salarii compensatorii

Lasa un raspuns