Solicitare pentru înființarea unei secții de handbal la CSM Sighet

După ce încă două ramuri sportive s-au alăturat Clubului Sportiv Municipal  Sighet, șahul și fotbalul, există solicitare pentru înființarea și a unei secții de handbal. Problema a fost discutată în ultima ședință de consiliu local.

În cadrul ședinței de la sfârșitul lunii august, consilierul local Daniela Onița Ivașcu a adus în discuție posibilitatea înființării în cadrul CSM Sighet a unei secții de handbal.

”Știm că s-a înființat secția de fotbal în cadrul CSM Sighet și a avut loc deja prima etapă. La fel și cu șahul. Știu de asemenea că există și alte secții care se doresc a fi înființate acolo și mă refer la handbal  Sunt copii selecționați care se antrenează acum la Baia Mare și sunt antrenori care spun că nu au acces la săli de antrenament în Sighet și că nu există nicio secția înființată în cadrul clubului”, a spus consilierul local Daniela Onița Ivașcu.

”Nu se opune nimeni, au mai venit spre noi și cei de la volei, problema a apărut cu acei profesori care sunt inima sportului, în momentul în care vin la noi dispare acea parte comercială pe care o au ei acum și vor trebui să se muleze exact pe statutul nostru. Ei funcționau sub o formă de SRL și vroiau să se asocieze cu noi, dar noi nu putem să ne asociem cu ei, aici nu ne-am înțeles noi. Noi nu putem decât să le oferim un cadru legal sub care să funcționeze acești iubitori de handbal”, a precizat primarul Horia Scubli.

”Așa cum fotbalul și șahul au avut susținere din partea noastră, tot așa vor avea și celelalte ramuri sportive. Clubul Sportiv Municipal funcționează în baza unui regulament care e aprobat de Consiliul local. Sunt 11 sau 12 secții care pot face parte din acest club. Ca să putem sa înființăm o nouă secție trebuie îndeplinite două elemente esențiale, trebuie să avem echipă de seniori, nu de juniori, cea de juniori activează prin CSS, iar antrenorii trebuie sa dețină legitimație de antrenori. În plus de asta, la noi la club nu avem nicio solicitare din partea celor de la handbal, cu părere de rău, dar dacă vor fi sunt sigur că vom găsi soluții”, a menționat Petru Rednic, consilier local.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.