Ce şi-a propus a şi finalizat. Administraţia publică locală din Cavnic a tras linie la final de 2016 şi vorbeşte azi despre un bilanţ pozitiv. A încheiat anul cu bani în cont, care în 2017 vor fi direcţionaţi spre noi investiţii, a reuşit să nu contracteze credite bancare şi să nu aibă datorii.
Printre proiectele realizate în 2016 în Cavnic se numără reabilitarea clădirii primăriei, modernizarea unui parc de joacă şi a iluminatului public şi, cel mai important, extinderea lui în zona domeniului schiabil. Cea mai mare realizare este însă inaugurarea Centrului pentru Situaţii de Urgenţă Cavnic, care funcţionează în paralel cu SMURD Maramureş.
„Suntem dotaţi cu o maşină de pompieri nouă. Avem o maşină de tip B salvare care asigură orice problemă. Dacă până la începutul anului 2016 era o problemă şi un cetăţean apela numărul 112, salvarea din păcate sosea la Cavnic în 40-50 de minute, iar astăzi în 3-4 minute soseşte la pacienţi. Nu le vine să creadă, dar pentru că avem acest centru putem să asigurăm altfel urgenţele”, susţine primarul oraşului Cavnic, Vladimir Petruţ.
Tot în 2016 s-a reuşit reabilitarea exterioară la liceul din Cavnic şi a şcolii din Handal. De asemenea, au fost demarate lucrările la reabilitarea centrului civic, o investiţie de 2,7 milioane lei. Lucrările sunt realizate în proporţie de 40% şi sunt în avans, susţine primarul oraşului, Vladimir Petruţ. S-au mai reparat străzi şi s-au realizat noi locuri de parcare. Totodată, au fost demarate discuţii cu autorităţile judeţene pentru a rezolva situaţia parcărilor în zona pârtiilor. De sărbătorile de iarnă, în zonă abia se mai poate circula, turiştii fiind nevoiţi să îşi parcheze maşinile pe marginea drumului.
„Nu există parcări, noi ştim acest lucru, dar, din păcate, pentru bugetul oraşului să contruieşti nişte parcări în acea zonă montană este foarte greu. S-ar putea face numai parcări etajate, dar costurile sunt foarte mari ca să putem face acele parcări, iar Primăria şi Consiliul Local Cavnic nu se pot înhăma la un astfel de proiect pentru că nu ştiu dacă putem să îl ducem până la sfârşit. Dar dacă Primăria Cavnic, Ministerul Dezvoltării, s-ar pune la o masă şi am încerca să găsim soluţii, se poate duce acel proiect mai departe. Dar eu cred că există deschidere din partea tuturor pentru că vedem ce e acolo. Şi consilierii judeţeni trebuie să înţeleagă că, dacă e blocată zona, o maşină de pompieri nu mai poate să treacă, nici salvarea şi nici participanţii la trafic. Veţi face în 45 de minute 700 de metri”, spune primarul oraşului Cavnic.
Vladimir Petruţ susţine că nu este mulţumit de situaţia grădiniţelor. Pentru 2017, acesta îşi propune să le comaseze şi să transforme fosta clădire a finanţelor în grădiniţă.
„Să ştiţi că nu sunt mulţumit. Avem grădiniţe în nişte locuri neconforme. Sunt nişte apartamente de bloc. De aceea m-am şi luptat să intre în proprietatea oraşului Cavnic fosta clădire a finanţelor, ceea ce am şi reuşit de o lună şi jumătate. Acolo voi dori, pentru anul 2017, să facem o grădiniţă modernă la standarde europene pentru că astăzi nu sunt mulţumit de grădiniţa în care copiii învaţă. Copiii sunt viitorul acestei ţări şi dacă nu investim în ei înseamnă că nu investim în viitorul oraşului. Voi fi foarte atent şi grădiniţa va fi prima prioritate în investiţiile pentru 2017 care vor fi începute”, mai precizează primarul oraşului Cavnic.
Tot în acest an, primarul speră ca în localitate să fie finalizate şi lucrările de canalizare.

Lasa un raspuns