OFICIAL NE MERGE BINE: Ger mare, dar prezență discretă în teren a celor de la asistență socială

OFICIAL NE MERGE BINE: Ger mare, dar prezență discretă în teren a celor de la asistență socială

 Serviciul Public de Asistență Socială din Sighet nu a organizat nicio acțiune în teren pentru a veni în sprijinul persoanelor fără adăpost care ar putea fi afectate de ger, însă este pregătit să îi adăpostească pe cei care au nevoie de un loc în care să stea în această perioadă.

Dacă în Baia Mare oamenii străzii, dar și cei care sunt nevoiți să stea în frig, în gară sau autogară, spre exemplu, au primit câte un ceai cald și un sandviș, în Sighetu Marmației aceste activități au lipsit, fiind înlocuite de acțiunile Comitetului Local pentru Situații de Urgență.
 „În luna noiembrie Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a stabilit un plan pentru gradul de siguranță al cetățeanului pentru sezonul rece în care este prevăzut un alt plan în care temperaturile scad sub 10 grade în mai multe zile consecutive. Acest plan de acțiune este un plan de identificare, salvare și transportul persoanelor fără adăpost în zilele cu temperaturi scăzute”, a spus Sorin Grigor, inspector Protecție Civilă în cadrul Primăriei Sighet.
Dacă sunt indentificate persoane fără adăpost, acestea sunt transportate fie la Compartimentul de Primiri Urgențe, fie la  adăpostul de pe strada Avram Iancu.
 „Pe strada Avram Iancu nr. 28 A avem un spațiu în care încap în jur de 4-5 persoane, este tot timpul încălzit. Pe lângă acest spațiu mai sunt 2 spații, deci se poate mări numărul persoanelor adăpostite până la 10, chiar până la 15 persoane dacă situația o cere. Dacă sunt mai multe persoane avem campusul de la Liceul Forestier unde sunt 5 încăperi cu câte 4 paturi pentru persoanele care se găsesc în această situație”, a precizat inspectorul de Protecție Civilă din cadrul Primăriei Sighet.
Sorin Grigor a menționat că un rol important în acest plan de acțiune îl au Poliția Locală, jandarmii și reprezentanții ISU care patrulează prin oraș. În atenția Serviciului Public de Asistență Socială Sighet sunt și persoanele vârstnice sau cu dizabilități care ar putea întâmpina dificultăți în asigurarea căldurii sau a alimentelor necesare.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.