Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Siret au depistat ieri, un autoturism marca Mercedes Benz, în valoare de 30.000 de euro, care fusese semnalat, în aceeaşi zi, ca fiind furat din Italia.
Ieri, în jurul orei 13.30, s-a prezentat în P.T.F. Siret, pe sensul de ieşire din România,un cetăţean român în vârstă de 35 de ani, domiciliat pe raza jud. Suceava, conducând un autoturism marca Mercedes Benz, cu număr de înmatriculare specific Italiei. Acesta era însoţit de un bărbat de 39 de ani, cu dublă cetăţenie română şi ucraineană.
La control, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări în baza de date, ocazie cu care au constatat că autoturismul figura ca fiind furat din Italia, alerta fiind introdusă de autorităţile italiene, ieri, 18 iunie 2015.
În urma celor constatate, cei doi bărbaţi au declarat poliţiştilor de frontieră că în timp ce staţionau într-o parcare din oraşul Siret, au fost abordaţi de către o persoană necunoscută care le-a propus ca în schimbul unei sume de bani să transporte autoturismul în Ucraina în vederea unor reparaţii, neştiind că maşina este furată.
Drept urmare, autoturismul, fabricat in 2013, în valoare de aproximativ 30.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Rădăuţi până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.
Stiri de actualitate:
SIGHETU MARMAȚIEI: Workshop de muzică japoneză
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Întâlnirea reprezentanților județelor cu comunități maghiare dispersate
FOTBAL: Victorie la scor pentru CS Minaur
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de circulație pe strada Mocăniței
ISU MARAMUREȘ: Cupa „13 Septembrie” la pescuit – rezultate
BAIA MARE: Colectare deșeuri textile
BAIA MARE: 679 de ani de la primul document privilegiat al orașului păstrat în forma originală
BAIA MARE: Campanie de colectare deșeuri voluminoase
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă duminică, 20 septembrie în Tăuții Măgherăuș
VIDEO: Sărbătoarea Castanelor – Parada de pe Podul Unirii
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIRET: Autorturism depistat la vama Siret în aceeaşi zi în care a fost declarat furat din Italia

Lasa un raspuns