27 ianuarie este Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Alegerea acestei date este legată de eliberarea lagărului de la Auschwitz-Birkenau de către trupele sovietice în după-amiază zilei de 27 ianuarie 1945. Această zi a fost marcată şi în municipiul Sighetu Marmaţiei printr-o serie de manifestări la care au luat parte atât membri ai comunităţii evreieşti, cât şi elevi.
Această zi de comemorare a fost propusă de Israel împreună cu alte 89 de state, fiind stabilită în urma rezoluţiei adoptate la 1 noiembrie 2005 de adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Rezoluţia respinge orice negare a Holocaustului şi încurajează statele membre ale adunării generale a ONU să transmită viitoarelor generaţii o lecţie, pentru ca această pagină neagră a istoriei să nu se repete.
„La 27 ianuarie 1945 aniversăm eliberarea complexului de lagăre Auschwitz, cel mai mare complex de lagăre care a ajuns să simbolizeze cruzimea şi hidoşenia regimului nazist. Eliberarea a ajuns astfel să simbolizeze o victorie împotriva fascismului. La 17/18 ianuarie 1945, germanii au părăsit lagărul de la Auschwitz, mutând prizonierii încă în viaţă spre lagărele din Germania, în aşa fel încât Armata Roşie a ajuns la 27 ianuarie 1945, găsind în lagăr 7.500 de prizonieri care nu s-au putut deplasa odată cu armata germană”, povesteşte Alin Pralea, muzeograf al Casei Memoriale „Elie Wiesel” din Sighet.
Cu acest prilej, la Sighet, într-un cadru reprezentativ, respectiv Casa Memorială „Elie Wiesel”, au avut loc evocări, prezentări de filme documentare pe această temă, precum şi vizite la expoziţiile găzduite de această instituţie de cultură. Elevii Liceului Pedagogic „Regele Ferdinand”, ai Colegiului Naţional „Dragoş-Vodă” şi Liceului Tehnologic Marmaţia au prezentat numeroase proiecte realizate de ei pe tema Holocaustului.

Lasa un raspuns