VIDEO | Se micșorează numărul elevilor în clasă

Joi, 21 ianuarie 2021 a fost transmis la Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2021-2022.

Astfel Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a decis că numărul de elevi în clasele de început de ciclu, în învăţământul liceal cu frecvență – zi, se va reduce.

”Am primit aseară ordinul de ministru pentru modificarea metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, aprobată prin ordinul ministrului cu numărul 5599. Această modificare de metodologie presupune că la constituirea formațiunilor de studiu de clasa a IX-a, anul I învățământ de masă, trebuie să ținem cont că numărul de elevi se modifică  la 24 de elevi în clasă pentru învățământul liceal cu frecvență, filiera tehnologică și la 26 învățământul cu frecvență filiera teroretică. La filiera vocațională vor fi tot 24, la învățământul seral și frecvență redusă 28 de elevi, tot 28 la învățământul pe filiera tehnologică seral din ciclul superior și la postliceal. Aceste modificări sunt cele pe care noi le așteptam pentru a reveni asupra proiectului planului de școlarizare la nivelul Maramureșului pentru anul școlar viitor când, după cum am anunțat déjà, numărul de elevi pentru clasa a IX-a  este cu mult mai mic decât cel actual, vorbeam despre 1391 de elevi de clasa a VIII-a care nu se vor regăsi în bănci anul viitor în clasa a IX-a pentru că s-a micșorat populația școlară a Maramureșului”, a explicat Anca Minodora Costin Hendea, inspector școlar general ISJ Maramureș.

Inspectorul școlar general a explicat și care sunt pașii pe care trebuie să îi parcurgă acum Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

”În acest moment analizăm numărul de clase care se formează în plus, analizăm nevoile reale pornind de la toate principiile și toate criteriile pe care legislația ni le pune în vedere și de la solicitările pe care le avem la nivelul inspectoratului.  Pornind de la toate acestea vom elabora un set  de principii pe care vrem să restabilim regândirea planului de școlarizare. Luni vom convoca un consiliu de administrație să le discutăm, de asemenea  după consiliul de administrație încercăm să ne întâlnim cu partenerii de dialog social și vom convoca o comisie paritară și dacă se poate constitui vom discuta cu reprezentanții sindicatelor și intenționăm să invităm reprezentantul părinților și reprezentantul elevilor sau reprezentanții celor două asociații de elevi la consiliul de administrație care va avea loc luni, atunci când vom discuta aceste principii. Odată ce principiile vor fi hotărâte, decise, le vom aplica nuanțat, cu celeritate pe cifrele statistice pe care le avem noi și apoi vom continua comunicarea instituțională cu școlile, cu ministerul și desigur vom anunța și presa în legătură cu fiecare pas pe care îl facem pe acest proiect care trezeste multă emoție și mult interes în spațiul public”, a adăugat Anca Minodora Costin Hendea

Inspectoratele şcolare vor transmite până la data de 1 februarie 2021, la Ministerul Educaţiei, proiectele planurilor de școlarizare revizuite conform noilor reglementări, în vederea fundamentării cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat.

sursa foto: psnews.ro

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.