Se lucrează intens la noua clădire în care va funționa Primăria Vadu Izei. Primarul Petru Vlașin spune că lucrările sunt finalizate în proporție de 85% iar clădirea va fi dată în folosință până la sfârșitul acestui an.
După asfaltarea străzilor și construirea unui nou cămin cultural, administrația locală a decis să construiască și o nouă primărie. Valoarea investiției este de 2 600 000 lei.
”Acuma lucrările sunt finalizate în proporție de 85%, urmează finisajele interioare și centarelele pentru încălzire, va fi încălzire prin pardoseală. Suntem într-un stadiu foarte bun având în vedere că lucrările au început în 14 aprilie 2019. Noi sperăm ca în luna decembrie să facem inaugurarea clădirii dacă timpul ne va permite să lucrăm. Acum o să avem birourile mai încăpătoare, o să fie bine organizate toate serviciile, urbanismul o să fie separat, contabilitatea, caseria, toate o să fie separat” , a spus Petru Vlașin, primarul comunei Vadu Izei.
Sursa de finanțare a fost obținută prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Lasa un raspuns