VIDEO | Se caută o soluție pentru situația Spitalului de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Ruşdea”, din municipiul Baia Mare

Medici din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Ruşdea”, din municipiul Baia Mare, principala unitate suport pentru pacienţii afectaţi de COVID-19, au anunţat autorităţile locale, printr-un document, că unitatea nu mai întruneşte condiţiile necesare atribuite.Documentul, semnat de mai mulţi medici, a fost trimis Consiliului Local Baia Mare, în subordinea căruia se află unitatea medicală, şi Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş.

„Prin prezenta dorim să vă aducem la cunoştinţă faptul că, în acest moment, Spitalul de Pneumoftiziologie ‘Dr. Nicolae Ruşdea’ din Baia Mare, în care ne desfăşurăm activitatea, nu mai îndeplineşte condiţiile de spital suport COVID”, menţionează medicii în documentul transmis autorităţilor locale. Potrivit sursei citate, medicii au invocat lipsa unor cadre medicale specializate, dar şi lipsa unei asistenţe medicale continue pe anumite specialităţi. În acelaşi document, medicii spitalului suport subliniază că nu mai este respectat protocolul convenit cu Direcţia de Sănătate Publică Maramureş şi Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiul Baia Mare, privind acordarea unei asistenţe medicale adecvate. Anul trecut, în condițiile pandemiei, au existat 28 230 de externări, altele decât cazurile de covid, în cadrul Spitalului Județean de Urgență.Până la sfârșitul lunii ianuarie, 2021 au fost 1160 de pacienți, de la începutul pandemiei, confirmați pozitiv, care au fost interbați în spital, în condițiile în care Spitalul Județean nu este spital suport pentru Covid-19..

”În aceste condiții, din aprilie, anul trecut și până în luna ianuarie, 2021, în fiecare lună am avut personal delegat la Spitalul de Pneumoftiziologie ”Nicolae Rușdea”. Astăzi, secția de Terapie Intensivă din această unitate funcționează cu medici și asistente delegate de la Spitalul Județean. Ori, a asigura asistență medical pentru întreaga patologie, a delega și în altă parte, în condiții de stres, de suprasolicitare și în combinezon de protecție, înseamnă că și personalul Spitalului Județean, obosește. Toți cei delegați acolo, și-au primit retribuția de la angajator,  adică de la Spitalul Județean”, menționează Vasile Bonaț, director medical al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș”, Baia Mare.

În context, viceprimarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuş, a declarat că situaţia invocată de medicii spitalului suport e reală, însă protocolul dintre unitatea medicală şi Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Baia Mare nu a fost respectat din lipsa personalului medical care să lucreze în spitalul suport.

Situația nu este una chiar roz, dar există șanse reale ca să fie rezolvată în termenul cel mai scurt. Am luat legătura cu cei care se ocupă de distribuirea personalului medical în spitalul suport de la TBC șia m promisiunea domnului director Rareș Pop, de la DSP, care ține legătura cu directorul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș”, că această problem se va rezolva, așa cum a fost ea asumată de fapt, în momentul în care, Spitalul TBC a devenit spital suport Covid-19, pentru că, în urma unui protocol care a fost semnat în momentul în care a devenit spital suport, personalul medical trebuia să fie detașat de celelalte unități spitalicești, pe specialităile pe care Spitalul TBC nu le avea la momentul respective în organigramă”,a menționat Ioan Doru Dăncuș, viceprimarul municipiului Baia Mare.

Un răspuns la această rpoblemă vine și din partea Consiliului Județean Maramureș.

”Consiliul Județean Maramureș s-a implicat activ în criza sanitară determinată de pandemie și a susținut toate măsurile necesare pentru a asigura condiții medicale decente pentru bolnavii de COVID 19.

Conducerea Consiliului Județean a solicitat Spitalului Județean Maramureș un raport privind colaborarea cu Spitalul TBC, iar în baza acestui raport va reveni cu precizări ulterioare.

CJ încurajează dialogul dintre cele două unități medicale pentru a găsi împreună cele mai bune soluții astfel încât bolnavii de COVID 19 să beneficieze de tratamentul adecvat și de cele mai bune condiții de spitalizare. Viața oamenilor este cea mai importantă și Consiliul Județean Maramureș este profund recunoscător tuturor medicilor, asistentelor și personalului medical care au fost zi de zi alături de bolnavii de COVID 19 și au făcut eforturi extraordinare pentru a le salva viețile”, precizează surse din cadul Consiliului Județean Maramureș, printr-un comunicat de presă.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.