VIDEO | Scandal între mai multe persoane pe strada Grănicerilor din Baia Mare

La data de 7 aprilie a.c., la ora 22.06, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați despre faptul că, pe strada Grănicerilor, a avut loc un scandal între mai multe persoane. La fața locului, polițiștii au identificat apelanta, o femeie de 51 ani și pe concubinul acesteia, un bărbat de 51 ani, ambii din Baia Mare.Bărbatul a relatat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Grănicerilor, dinspre Mihai Eminescu, a observat o persoană, care a aruncat cu o piatră înspre mașina sa. Ulterior, aceasta, împreună cu alte trei persoane, l-ar fi agresat pe bărbatul de 51 ani.

Posibilii agresori nu au mai fost găsiți la fața locului.Bărbatul a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. A rămas sub supraveghere medicală și pentru investigații de specialitate.

Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar actele întocmite au fost înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.