Vaticanul trăiește duminică o zi specială, când s-ar putea înregistra cel mai mare număr de persoane de la funeraliile papei Ioan Paul al II-lea: canonizarea popularului papă polonez și a papei Ioan al XXIII-lea, transmite AFP.
Aflat de 13 luni în fruntea Bisericii catolice, care numără 1,2 miliarde de credincioși, papa Francisc, ce se bucură de aceeași popularitate ca și Karol Wojtyla, va ține o slujbă în piața Sfântul Petru, în prezența a mii de catolici veniți din lumea întreagă. Se vorbește despre circa 800.000 de participanți la ceremonie. În Roma au fost instalate ecrane gigantice pentru ca pelerinii să poată asista la un spectacol fără precedent. Un element original al acestei duble canonizări este și faptul că ea va avea loc în prezența a doi papi, Francisc și Benedict al XVI-lea. Joseph Ratzinger nu va sta alături de actualul papă, pentru a nu crea impresia că există doi suverani pontifi.
Ritul canonizării — eveniment transmis în toată lumea și în 3D în zeci de cinematografe—, va avea loc la începutul ceremoniei. În apropierea altarului se vor afla două relicve: o fiolă cu sângele lui Ioan Paul al II-lea și un fragment de piele de-a lui Ioan al XXIII-lea.
În cursul ceremoniei, papa Francisc va saluta cele 98 de delegații ale statelor și organizațiilor internaționale prezente, printre care 24 de șefi de stat și capete încoronate — de la regele Spaniei la președintele statului Zimbabwe, Robert Mugabe. Suveranul pontif va trece apoi prin mijlocul mulțimii, într-o mașină deschisă.
Canonizarea lui Ioan al XXIII-lea, inițiator al Conciliului Vatican II (1962-1965), care a marcat deschiderea Bisericii catolice spre lumea modernă, pare a nu fi criticată decât de tradiționaliști. Ioan Paul al II-lea rămâne cel mai popular papă din toate timpurile. Dar, chiar dacă nimeni nu contestă importanța sa internațională și rolul jucat în căderea comunismului, are detractori care îi reproșează îndeosebi ignorarea infracțiunilor de natură pedofilă și severitatea față de teologii disidenți.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SĂRBĂTOARE: Zi specială la Vatican, cu canonizarea simultană a doi papi

Lasa un raspuns