Doi tineri din Maramureş sunt cercetaţi penal după ce poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Sarasău i-au depistat în timp ce transportau cu bicicletele ţigări provenite din contrabandă.
Poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului PF Sarasău au observat, în zona de frontieră, două persoane care se deplasau cu bicicletele spre malul râului Tisa.
Cele două persoane au fost monitorizate şi la scurt timp au fost observate cum se întorc de la malul râului Tisa şi se îndreaptă spre localitatea Sarasău, având pe biciclete bagaje voluminoase.
La observarea patrulei poliţiei de frontieră, una dintre persoane a abandonat bicicleta cu tot cu bagaj şi a fugit de la faţa locului, cea de-a doua supunându-se somaţiilor verbale.
Persoana reţinută, un maramureşean de 22 de ani, precum şi cele două biciclete cu tot cu bagaje, au fost conduse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
La scurt timp, a fost identificată şi cea de-a doua persoană, care a fugit de la faţa locului, este vorba despre un alt maramureşean de 24 de ani.
Cele două colete de pe biciclete au fost inventariate şi s-a constatat că acestea conţin 1.000 pachete ţigări, în valoare de peste 8.000 lei.
Drept urmare, cei doi tineri sunt cercetaţi acum pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.
Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei au descoperit, în zona de frontieră, 9 colete cu ţigări de provenienţă ucraineană, care conţineau 6.300 pachete.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de peste 56.000 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activitaţi infracţionale.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SARASĂU: Doi tineri reţinuţi în timp ce cărau cu bicicletele peste 1000 de pachete cu ţigări

Lasa un raspuns