Activităţile de picnic sunt permise doar în zone special amenajate şi în zone indicate, cu condiţia ca cetăţenii să respecte un set de reguli, de la strângerea gunoiului, până la păstrarea liniştii, încălcarea prevederilor legale putând fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 100 şi 5.000 de lei.
Pentru că an de an, de 1 Mai, mii de români ies pentru a sărbători la grătar sau la picnic, cetăţenii trebuie să ştie că picnicurile pot fi organizate numai în zone special amenajate, potrivit Legii nr. 54/2012. În aceste zone, aparţinând domeniului public ori privat al statului şi/sau al unităţilor administrativ-teritoriale, există utilităţi şi facilităţi pentru desfăşurarea activităţilor de picnic şi aprinderea focului este permisă.
Activităţi de picnic, cu excepţia aprinderii focului, sunt permise şi în zonele indicate în planurile de zonificare ale parcurilor aflate în intravilanul localităţilor, precum şi în zonele limitrofe pădurilor situate în intravilanul localităţilor, în care sunt permise Prin excepţie, desfăşurarea activităţilor de picnic este permisă şi în alte zone decât cele menţionate doar în condiţiile organizării de evenimente ocazionale, autorizate potrivit legii.
Autoritatea publică locală sau centrală care administrează zone de afluenţă publică consacrate are obligaţia de a prevedea în bugetul propriu sumele necesare asigurării condiţiilor de funcţionare a acestora şi de a include clauze aferente salubrizării zonelor în care se desfăşoară activităţile de picnic în contractul cu operatorul local. CITEŞTE MAI MULT…
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SANCŢIUNI: Amenzi între 100 şi 5.000 de lei pentru cei care nu protejează natura când merg la picnic

Lasa un raspuns