S-a îmbătat și, de nervi, a distrus portierele unei mașini

Joi seară, în jurul orei 22:00, Poliţia municipiului Baia Mare a fost sesizată telefonic despre faptul că un bărbat în stare de ebrietate a distrus portierele unui autoturism parcat pe strada Gării din municipiu. Echipajul de poliție deplasat de urgenţă la faţa locului a identificat un băimărean de 35 de ani, aflat sub influenţa alcoolului, care a declarat că în urma unor discuții contradictorii cu mai multe persoane, s-a enervat și a lovit autoturismul din parcarea amenajată. Poliţiştii au identificat şi proprietara, o femeie de  55 ani, care a depus plângere sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere. Cercetările continuă.

Foto generică

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.