Riscul de producere a unor avalanşe este mare în Masivul Făgăraş, stratul de zăpadă având, marţi, peste un metru grosime în zona Cota 2.000 – Transfăgărăşan.
Potrivit unui comunicat transmis de Serviciul Public Judeţean Salvamont Argeş, în zona montană a continuat să ningă, iar stratul de zăpadă a crescut cu până la 20 de centimetri. În plus, vântul a prezentat intensificări, cu viteze care au depăşit la rafală 100 km/h, viscolind zăpada şi formând depozite însemnate în zonele adăpostite.
"În acest moment, stratul de zăpadă (…) este de 110 cm. În următoarea perioadă vremea va fi caldă şi în general frumoasă, cu cer variabil. Temperaturile vor fi pozitive în toată zona montană, vântul va sufla slab cu intensificări temporare noaptea mai ales în zona înaltă, unde rafalele vor depăşi 70 km/h spulberând zăpada", se precizează în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, riscul declanşării de avalanşe este de gradul 4 – mare la altitudini de peste 1.800 de metri, deoarece zăpada de la suprafaţă se va topi din cauza încălzirii accentuate a vremii, iar apa rezultată din topire va pătrunde între straturi. La altitudini sub 1.800 metri, încălzirea vremii va favoriza topirea accelerată a zăpezii şi umezirea acesteia, astfel că va exista riscul declanşării spontane de curgeri pe pantele înclinate şi în zonele cu depozite mari de zăpadă, riscul producerii de avalanşe fiind de gradul 3 – însemnat.
"În continuare, toate traseele montane din judeţul Argeş sunt şi vor rămâne închise. Pe versanţi sunt zone întinse unde zăpada proaspătă s-a depus în plăci de vânt peste stratul existent deja, îngheţat, existând toate condiţiile alunecării cu uşurinţă şi apariţia de avalanşe însemnate cantitativ", se mai menţionează în comunicat.
Turiştii care vor ajunge în zona montană din Argeş sunt sfătuiţi să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul Naţional Salvamont. De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării drumeţiilor, în aşa fel încât să se încheie înainte de lăsarea întunericului.
"În afara echipamentului obligatoriu iarna (încălţăminte şi îmbrăcăminte adecvată, colţari, piolet etc.), trebuie să existe în permanenţă asupra fiecăruia kitul de avalanşă format din DVA, sondă de avalanşă şi lopată, iar în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situaţii neplăcute. Chiar şi în cazul excursiilor cu autoturismul, este indicat să aveţi încălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, de asemenea o lanternă, pentru situaţiile în care sunteţi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos", avertizează salvamontiştii.
Stiri de actualitate:
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zbor din București spre Baia Mare, dus-întors la 65 euro
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 28 octombrie în Baia Mare și Băița
FOTBAL: Medie de peste cinci goluri pe meci în etapa a 7-a din Liga 4
HANDBAL: Jucători de la Minaur, la națională pentru meciurile cu Polonia și Franța
DÁVID LAJOS: Istoricul-arhivar Balogh Béla (16 februarie 1936 – 27 octombrie 2026) nu mai este printre noi – Moștenirea trecutului orașului trebuie să o ducem mai departe noi
VIDEO: 35% din cei care au absolvit cursuri de formare profesională organizate de AJOFM s-au angajat în domeniul pentru care s-au pregătit
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Noul program de vizitare
ASOCIAȚIA ESPERANDO a promovat un stil de viață sănătos prin proiectul SIS, care se încheie în această lună
ȘTIINȚA ELECTRO-SISTEM BAIA MARE: Juniorii clubului sportiv la stagiul național de la Snagov
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Peste 3.300 de beneficiari, de la cei mai mici exploratori până la elevi dornici să descopere istoria, patrimoniul și știința prin experiențe interactive.
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 27 octombrie în Baia Mare, Lăpușel, Hideaga, Recea
ERASMUS+ ÎN MARAMUREȘ: Aproape 1,6 milioane de euro pentru educație în anul școlar 2026-2027
RUGBY: „Zimbrii” joacă în deplasare cu Steaua în semifinalele Cupei României
SALVAMONT MARAMUREȘ: Misiune încheiată cu succes în zona Valea Vișeului, în apropierea râului Tisa
JANDARMII MONTANI MARAMUREȘENI: Bărbați sancționați pentru pătrunderea în fondul cinegetic cu motociclete de cross
FOTBAL: Victorie la scor pentru CSM Sighet. Un jucător a înscris de patru ori
VOLEI: Început de campionat cu înfrângere pentru Știința Explorări
COLONIA PICTORILOR: Classic Unlimited – o nouă întâlnire între muzică, poezie și artă vizuală
ZIUA ARMATEI ROMÂNE celebrată în municipiul Baia Mare
RISC DE AVALANȘĂ: În Făgăraş, stratul de zăpadă are peste un metru grosime

Lasa un raspuns