Poliţiştii din Sighetu Marmaţiei au dispus ieri reţinerea unui tânăr de 23 de ani din municipiu pentru săvârşirea a patru fapte penale. E vorba de trei furturi și o tentativă de furt.
În urma activităţilor de cercetare şi investigare desfăşurate de poliţişti, s-a stabilit că tânărul este bănuit de comiterea a două infracțiuni de furt calificat din locuinţă, un furt de telefon mobil şi o tentativă de furt dintr-o societate comercială. Poliţiştii continuă cercetările pentru probarea întregii activităţi infracţionale a sigheteanului. Tânărul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie și urma să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Lasa un raspuns