REPORTAJUL ZILEI: Zeci de elevi din Budeşti participă la concursul naţional "Icoana şi şcoala mărturisirii" (VIDEO)

REPORTAJUL ZILEI: Zeci de elevi din Budeşti participă la concursul naţional "Icoana şi şcoala mărturisirii" (VIDEO)

Zeci de elevi ai Școlii Gimnaziale Budești participă la un concurs național de creație, alături de mii de școlari din întreaga țară. Concursul se adresează tuturor elevilor din învățământul preuniversitar și are scopul de a-i ajuta să își descopere, prin activități de creație, noi aptitudini, să își formeze deprinderi, să promoveze practici noi privind învățarea și să realizeze schimbul de experiență între copii. 

Este un concurs adresat elevilor, parohiilor și în colaborare cu Patriarhia Română și Ministerul Educației, care pune accentul pe creație și pe creativitate și totodată își propune să sprijine copiii să afle și o parte practică a religiei. Asta prin creațiile literare, prin creațiile plastice, icoane, chair și prin interviuri. Concursul are un termen generic „Icoana și școala mărturisirii”, pentru că acest an a fost dedicat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe ca an al icoanei și al mărturisitorilor, a celor care și-au mărturisit credința în temnițile comuniste. Noi aici la școală ne-am hotărât să participăm împreună cu elevii, un număr de aproximativ 50 de elevi”, a arătat profesorul de religie Adrian Toporan.
Pentru participarea elevilor de la Școala Gimnazială Budești la acest concurs s-au implicat atât cadrele didactice, cât și preoții din localitate și chair și autoritățile. Cu ajutorul unui artist din comună și a autorității locale, cei mici au avut la dispoziție materialele necesare realizării de icoane pe sticlă și au primit indicații despre cum trebuie ele realizate. Au învățat câte ceva despre tainele picturii, despre secretele unor culori vii și rezistente dar și despre dragostea cu care se face o pictură pe sticlă care ilustrează personaje biblice. Unii dintre ei au realizat și câte un eseu despre Dumnezeu și mântuire, sau au compus câte o poezie cu tematică religioasă. Pe lângă asta uan dintre secțiuni a fost și cea multimedia, în care tinerii au avut șansa de a fi reporteri pentru o zi, intervievând personalități importante din comuna lor.
Am avut pe părintele din localitate, preotul Moldovan, sprijinit și de părintele Năneștean și am reușit mai ales cu sprijinul domnului primar și a directorului de la școală, care ne-a permis să ne desfășurăm aici activitatea. Concursul trebuia pregătit atât cu partea practică, cât și cu pregătirea elevilor și susținerea lor în partea literară sau cea cu interviurile, pentru că acest concurs a avut două părți care trebuiau să fie neapărat trimise, adică cea scrisă și cea practică”, a mai punctat profesorul Toporan. 
Elevii au mărturisit că a fost o experiență inedită cu care nu s-au mai întâlnit până acum, dar cu siguranță și-ar dori să mai participe la astfel de activități.
Am participat cu o lucrare care o reprezintă pe Maica Sfântă cu Pruncul Hristos. A fost așa și așa, nu prea greu. Am folosit sticlă, markere, acuarele pentru pictat și am folosit și un amestec special pentru acuarele făcut din albușul de la ou. Am avut un coordonator care ne-a explicat și noi tot am lucrat. Am scris și un eseu despre cum să ne mântuim”, spune Mihaela Marinca, o elevă a Școlii Gimnaziale Budești.
Lucrarea pe care am realizat-o îl reprezintă pe Iisus răstingnit pe cruce. Am vrut să fie mai colorat, mai frumos și am folosit multe culori. Mi-a plăcut foarte mult această experiență. Cred că e important să participăm la astfel de concursuri pentru că religia este religia este foarte importantă în viața noastră”, explică o altă elevă. 
A fost prima dată când am realizat o astfel de lucrare și mi s-a părut frumos. Nu a fost dificil deloc. Am făcut și o lucrare scrisă pentru concurs, o poezie legat de colegi, profesori și cum să ne mântuim. Mi-a plăcut această experință și aș mai vrea să particip”, spune Raul Berinde.
Am luat un interviu unui om din sat care a fost corator și crîsnic si am mai scris și o lucrare. Interviul a fost despre construcția bisericii din Budești, despre oameni care au participat. Am aflat foarte multe lucruri și chiar mi-a plăcut această experiență. Dacă se vor mai ivi astfel de ocazii de a mai participa la concursuri de genul o să mai particip cu drag”, mărturisește Mariana Borodi.
„Am realizat o lucrare pe sticlă, care mi s-a părut ușor de făcut. Îl reprezintă pe Iisus Hristos răstignit pe cruce. A fost o experiență frumoasă, asta pentru că am avut ocazia să pictăm și mi-aș dori să mai particip”, a declarat Vlăduț Tibil, un alt elev.
Cadrele didactice de la Școala Gimnazială Budești au ales să-i angreneze pe elevi în această activitate pentru a le diversifica activitățile. A prins bine, spune profesorul de religie Adrian Toporan, drept pentru care sunt încrezători că vor lua și câteva premii la acest concurs. 
„Li s-a părut foarte interesantă această experiență mai ales pentru că sunt mici, încă nu au avut destule experiențe și încercăm astfel cu ajutorul cadrelor didactice, dar și prin diferite programe mai ales cu preoții deaici din Budești, să le diversificăm activitățile. Noi aici avem și un cor la care participă eleve și am fost la mai multe concursuri, am luat chiar și premiul I, dar este foarte frumos”, susține Adrian Toporan. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.