REPORTAJUL ZILEI: Problemele pensionarilor, aceleași și în 2017

REPORTAJUL ZILEI: Problemele pensionarilor, aceleași și în 2017

Problemele și nemulțumirile pensionarilor maramureșeni rămân aceleași și în 2017. Anul trecut au cerut întâlniri cu parlamentarii din județ și nu s-a reușit acest lucru. Vârstnicii doresc o majorare a punctului de pensie, o clarificare cu privire la cupoanele de transport neutilizate, mai multe bilete de tratament, dar și un program de măsuri care să contribuie la combaterea sărăciei în Maramureș.
Toate aceste probleme au fost rediscutate azi, la Palatul Administrativ, în cadrul primei ședințe a Comitetului consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice. În cursul anului 2016 au avut loc doar 8 astfel de ședințe. Ștefan Lupșa, președintele comitetului, a reluat câteva probleme ridicate și la ședințele din 2016. Una dintre acestea e dorința pensionarilor de a avea o întâlnire, în cadru organizat, cu parlamentarii de Maramureș. În cursul anului trecut, deși Instituția Prefectului a făcut demersuri în acest sens, nu s-a reușit organizarea unei astfel de întâlniri.
”Majorarea punctului de pensie – în acest sens, s-a dorit realizarea unor întâlniri cu parlamentarii din județul Maramureș pentru a solicita susținerea în Parlament a acestui aspect. Pe parcursul anului 2016, nu a fost posibilă nicio întâlnire”, declară subprefectul județului Maramureș, Gavriș Ardelean.
„Ca să le spunem doleanțele și problemele cu care se confruntă pensionarii din Maramureș și nu numai. Și probabil că, în perspectivă, în Parlamentul României, o serie de probleme când se vor aduce în discuție, să știe cum să pună problema și cu ce se confruntă pensionarii din Maramureș”, propune președintele comitetului, Ștefan Lupșa.
Pensionarii mai doresc ca, la final de an, cupoanele de transport pe care nu le-au folosit să le fie decontate.
”Cupoanele de transport care nu sunt folosite, la final de an, să se găsească o modalitate de decontare. Dacă pensionarul nu a folosit toate cupoanele, să i se dea contravaloarea acestor cupoane”, propune un pensionar.
A fost adusă în discuție și o nemulțumire a cadrelor militare în rezervă și retragere, care ar dori să beneficieze de bilete de tratament, chiar cu plata unei diferențe de preț. Pensionarii maramureșeni își doresc ca reprezentanți ai Casei Națioanle de Pensii să vină în județul Maramureș și să evalueze localitățile unde pot fi operaționale forme de tratament cu specific balnear.
„Intervențiile privind suplimentarea numărului de bilete pentru anul 2016 nu sunt posibile și se va face o fundamentare privind necesarul la începutul anului 2017 pentru ca aceste suplimentări să fie cuprinse în execuția bugetară pe anul 2017. Referitor la introducerea în circuitul balnear a unor resurse locale de tratament – reactivarea resurselor naturale de tartament a unor afecțiuni. În localitățile în care au fost operaționale forme de tratament cu specific balnear, respectiv Ocna Șugatag, Coștiui, Stoiceni, Dănești, Borșa –  să fie introduse în acest circuit pentru persoanele vârstnice, prin susținerea Ministerului Muncii. La această dată, Ocna Șugatag este singura stațiune care este operațională”, a arătat subprefectul.
O altă solicitare a pensionarilor maramureșeni se referă la distribuirea gratuită către aceștia a alimentelor din supermarketuri care mai au puțin până la expirare. Aceeași dorință au manifestat-o vârstnicii și în ceea ce privește medicamentele aflate în prag de expirare.
”Distribuirea alimentelor din supermarketuri care se apropie de perioada de expirare, pentru pensionari, pe baza unei evidențe sau a unui tabel sau cupoane, în cantități mici, astfel încât să fie consumate în perioada cât sunt în garanție. Pentru că eu, la vremea respectivă, am spus din documente care sunt la nivel național, peste 2 milioane de tone de alimente se aruncă anual și se distrug în România. Din acestea, o parte ar putea fi distribuite persoanelor sărace”, este de părere Ștefan Lupșa, președintele Comitetului pentru persoanele vârstnice.
Ștefan Lupșa a arătat că în județ există inițiative de constituire a unor asociații de pensionari în mai multe localități și a cerut subprefectului Gavriș Ardelean să le comunice primarilor dorința reprezentanților pensionarilor de a le fi puse la dispoziție, în mod gratuit, săli în care să își desfășoare adunările publice. În cursul aceleiași zile, acesta le-a transmis primarilor prezenți la ședința Colegiului Prefectural dorința asociațiilor de pensionari de a beneficia de un loc pentru întâlnirile publice. Gavriș Ardelean a mai arătat că va lua legătura cu parlamentarii maramureșeni pentru a stabili de comun acord luna în care aceștia ar fi dispuși să aibă o întâlnire cu reprezentanții vârstnicilor. Totodată, subprefectul le-a solicitat reprezentanților pensionarilor ca în fiecare lună, până în data de 20, să facă propuneri de proiecte care ar putea fi materializate cu sprijinul și implicarea Instituției Prefectului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.