REPORTAJUL ZILEI: Lucrările avansează

REPORTAJUL ZILEI: Lucrările avansează

Lucrările de extindere şi reabilitare a reţelei de apă şi canal din Municipiul Sighetu Marmaţiei avansează, astfel că în momentul de faţă au ajuns la principalele străzi. Încă de ieri centrul oraşului a fost împânzit de către muncitorii care se vor ocupa de aceste lucrări, astfel că porţiuni destul de mari din parcările din zonă au fost delimitate şi blocate de materiale necesare pentru realizarea acestui proiect. Sighetenii nu vor benefica numai de o reţea modernă de apă şi canalizare, deoarece imediat după introducerea tubulaturilor necesare constructorul va fi nevoit să readucă strazile la starea iniţială, astfel că pe majoritatea strazilor care au fost excavate se va turna asfalt proaspăt.
„Startul este dat, după cum se poate observa pe strada Basarabiei, lucrările sunt aproape spre finalizare, urmând ca executantul lucrării să readucă carosabilul la starea iniţială, adică să vină cu asfalt pe porţiunea care a fost afectată de lucrări. În centru, putem spune că ambele artere cu sens unic din centrul oraşului vor fi abordate de aceste lucrări, în unele porţiuni va fi înlocuită reţeaua de apă, iar în unele reţeaua de canalizare” ,a spus inspectorul Viorel Miculescu, de la Biroul Tehnic din cadrul Primăriei Sighet.
Datorită faptului ca la momentul actual în Sighetu Marmaţiei sunt în execuţie trei proiecte care se suprapun, pentru fiecare dintre acestea există câte un termen limită la care se poate face recepţia lucrărilor, astfel că sighetenii trebuie să fie răbdători, mai ales că ei sunt beneficiarii direcţi ai modernizărilor.
„Putem spune că primul proiect care a fost demarat în urmă cu doi ani şi jumătate va fi finalizat în data de 8 iulie dacă nu se va solicita de către constructor un termen de prelungire. Este posibil să fie cerut acest termen pentru că sunt unele întârzieri în realizarea lucrărilor. Celelate două proiecte au termen de finalizare data de 31 decembrie a acestui an. Deci în acest an vor trebui finalizate aceste lucrări, deşi sunt foarte multe şi complexe”, a adăugat Viorel Miculescu.
Cei care se ocupă de realizarea lucrărilor susţin că le va fi greu să se încadreze în termenul limită, deoarece în unele zone au de evitat celelalte utilităţi care trec prin zonă.
„Se lucrează, după cum se vede, în condiţii foarte grele, pentru că aici sunt şi cabluri pentru telefoane, este apă şi de o parte şi de alta, astfel ca totul merge greu. Cred că până la sfărşitul săptămânii partea aceasta va fi gata”, a spus un mucitor. 
Odată cu excavările din centru şi de pe alte străzi lăturalnice vor apărea şi problemele în trafic, însă se caută soluţii pentru fluidizarea circulației.
„Putem vedea că pe strada Iuliu Maniu suntem într-un stadiu destul de avansat, apoi va urma strada Mihai Viteazul. Din păcate, această stradă va crea probleme mari ca urmare a instituţiilor şcolare şi a poliţiei, care se află pe această stradă. Va trebui gestionat cumva atât traficul, deoarece este intens la orele dimineţii, cât şi lucrările care se fac pe stradă. Mai sunt lucrări în zona Iapa şi Valea Hotarului”, a adăugat inspectorul biroului tehnic din cadrul Primăriei Sighet, Viorel Miculescu.
În momentul de faţă se aşteaptă finalizarea lucrărilor pe strazile Muzeului, Dobăieşi şi Lazul Şesului, mai ales că în acele locuri traficul nu este la fel de intens precum în zonele centrale. Odată cu lucrările de reabilitare a reţelei de apă şi canal au fost introduşi hidranţi pe mai multe străzi, deoarece vechea reţea nu avea, iar în locurile unde existau erau nefuncţionali. Chiar dacă în momentul actual oraşul arată ca un şantier, sighetenii sunt mulţumiţi că se fac aceste lucrări şi că vor beneficia de o reţea modernă de apă.
„Este un lucru foarte eficient, chiar dacă s-a creat disconfort şi toate străzile sunt aiurea. Să sperăm că din toamnă va fi mai bine, pentru că am înţeles că atunci se vor finaliza lucrările. Ne vom racorda la reţeaua nouă de apă şi canal şi va fi bine”, a spus o sigheteancă.
„Eu cred că este un lucru bun că există şi hidranţi, dacă va fi un incendiu, va ajuta foarte mult, şi introducerea noii reţele de apă este un lucru foarte bun”, a mai spus un sighetean.
„Este foarte bine că vom avea reţea nouă de apă. Era şi timpul să se facă”, a spus un alt sighetean.
S-au înregistrat și unele incidente, din cauza neglijenței unor muncitori apărând probleme la rețeaua de energie electrică.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.