Clădiri care poartă parfumul altor vremuri, spații care odinioară erau locuite de oameni din pătura intelectualității locale au ajuns astăzi să stea în umbra trecutului, măcinate de trecerea timpului și a neglijenței urmașilor celor care au trăit în aceste case. Fiecare clădire din centrul Sighetului are povestea ei, fiecare pas pe care-l faci printre ele poate deveni o incursiune în istoria localității. În această zonă și-au dus veacul oameni de cultură, medici, avocați, dar și meseriași ai vremii. Pe o poartă stă scris anul: 1862. O clădire impozantă este și locuința avocatului Szabo Aurel, cel care a lăsat posterității o impresionantă colecție de tablouri și cărți. O clădire cu decoruri speciale.
”Atunci când ne gândim la Sighetul vechi, de secol XVIII, XIX, ne gândim la clădiri, fațade, la ceea ce vedem din goana mașinii. Adevărul este că există și un Sighet mai ascuns, la fel de frumos, cu clădiri și interioare frumoase. Practic fiecare casă își are povestea ei. În Sighet s-au născut câteva personalități mondiale care ar merita cunoscute și marcate. Fiecare clădire își are istoria ei și frumusețea ei. Eu aș propune o plimbare prin Sighetul pe care nu-l vedem din mașină. De exemplu, fac referire la casa avocatului Aurel Szabo, o celebritate a vremii, colecționar de cărți și tablouri, multe din lucrările lui Hollosy Simon au fost proprietatea lui, biblioteca ce de curând a fost deschisă la protopopiatul reformat. Atunci când s-a construit Palatul Cultural din Sighet, Aurel Szabo a fost cel care a donat biblioteca și pinacoteca, pe care, ulterior, istoria a făcut să fie distrusă în mare parte. În aceste intrânduri mai există ceva ce se poate reconstrui și introduce în circuitul turistic. Sunt picturile parietale care existau în toate clădirile, cum e cea de aici, de secol al XIX-lea, stilul e eclectic, mai există scările interioare, din fier forjat, pe care populația care locuiește acum le va distruge în timp”, povestește Ioan Popescu, jurnalist și autor de cărți, un cunoscător al istoriei orașului.
Scări ce altădată străluceau acoperite cu covoare scumpe azi mai că se prăbușesc sub greutatea pașilor. Locatarii actuali, chiriași ai primăriei, nu cunosc istoria locului. Mai mult decât atât, oameni simpli, sunt prea peocupați de greutățile vieții de zi cu zi pentru a acorda respectul cuvenit unor astfel de clădiri.
”Nu cunoaștem noi cine a locuit aici. Noi știm doar că acest loc a devenit o dezordine”, spune o locatară.
Curtea Cahan a fost o altă atracție a vremurilor de mult apuse.
”Curtea Cahan a fost reprezentativă pentru Sighet, era importantă. Asemenea ca și această curte a rabinilor Cahan, erau vreo 18 în oraș. Ele erau importante pentru că erau un fel de ceea ce este azi un mall. Avea și funcție economică, dar și culturală. Aici se organizau târguri, spectacole. Curtea asta avea ceva aparte față de celelalte curți, datorită Sinagogii Cahan și a clădirii rabinilor Cahan. Ei erau cea mai bogată dinastie de rabini din zonă, erau liberali, în comparație cu rabinii hasidici Teilteibaum. Ei se ocupau de prelucrarea lemnului, la fel ca și familia Groedl. Practic erau birouri aici, notariale, de avocatură, mai erau și camere de rugăciune pentru evrei. Aici s-a născut și a crescut un fotograf, fiul unui gravor, care a inventat fotografia lucioasă, iar la Muzeul de artă fotografică din Paris puteți găsi o cameră specială dedicată lui. A avut succes și în fotografia color”, povestește Ioan Popescu.
Azi Curtea Cahan se află într-un proces de retrocedare.
”Sunt multe spații goale azi, mai e o întreprindere în spate, există un proces de retrocedare, dar se va distruge clădirea dacă nu se va face nimic aici. E o clădire spectaculoasă, unde s-ar putea reface acel centru economic cultural”, spune Ioan Popescu.
Următoare oprire e la fosta locuință a scriitoarei Dora Apșan, tot într-un gang din zona centrală, azi ocupată de chiriași sociali, cu situații precare. Locul e mistuit de mizerie, de degradare.
”Vorbim acum de familia Apșan. Tatăl scriitoarei Dora Apșan a fost un mare scriitor, cosiderat a fi tatăl literaturii idiș. Fiica, Dora Apșan, trăiește în SUA, a publicat și ea cărți, iar frații ei au fost pictori celebri. Ea a crecut aici cu familia. Locuința azi arată așa cum arată, din păcate. În general centrul orașului era locuit de intelectuali, funcționari, profesori, era împărțit, dacă în vest era intelectualitatea maghiară, pe urmă veneau armenii, apoi, evreii, erau grupate clădirile. Locatarii sunt mult ulterior veniți aici, după anii 60 s-a populat centrul de locatari cu un statut social precar și nu-și permit să investească în aceste clădiri, iar din păcate generația viitoare s-ar putea nici să nu mai aibă ce să facă, numai dacă ne uităm la stâlpii de susținere a acestor cladiri”, arată Ioan Popescu.
Majoritatea locuințelor din zona centrală sunt destinate chiriașilor administrației publice locale sau sunt apartamente proprii. Unele au fost retrocedate vechilor proprietari. Povestea clădirilor ar putea continua cu hotelul Festinger din zona Gării, acolo unde a copilărit Janka Festinger, apoi cu sediul fostelor tipografii, peste 40 la număr sau cu frumoasa clădire Groedl, azi cămin de bătrâni.
Narcisa Chișiu
Lasa un raspuns