Ajunşi la pensie, soţii Gheorghe şi Marta Mihuţ, din Şurdeşti, şi-au dat seama că nu pot sta degeaba, așa că au decis să îşi deschidă o afacere de familie. Astăzi, cei doi soţi duc mai departe ce au învăţat de la părinţii şi bunicii lor şi au devenit artizani cu mâini de aur. El face așa-numite „sticle cu scară”, ea coase cămăşi, iar cei doi nu lipsesc de la cele mai importante târguri de produse tradiţionale organizate în ţară.
Gheorghe Mihuţ a învăţat să lucreze de mic cu lemnul. În tinereţe a lucrat ca şofer la Mina Cavnic, însă la pensie s-a întors la prima lui iubire – sculptura în lemn.
„De copil mic am început să lucru. M-am angajat, am mers la lucru, după ce am rămas în pensie am început din nou, cu lucrări de astea ca să pot să fac un ban, pensia e mică”, povesteşte Gheorghe Mihuţ.
Pentru că banii erau puţini, Gheorghe Mihuţ a ales să realizeze obiecte de artizanat care i-ar putea atrage pe clienţi. Şi pentru că reprezintă o zonă în care pălinca stă la loc de cinste, Gheorghe Mihuţ a început să facă sticle de păstrat horinca, sticle cu adevărate opere de artă în ele: porţi maramureşene, fusuri, scăriţe. E mai greu cu achiziţionatul sticlelor, însă artistul popular recunoaşte că şi-a făcut câţiva prieteni barmani.
„Sticlele mă duc şi le adun de unde pot. Barmanii îmi mai aduc câte una. Lemnele le cumpăr. Am adus salcâmul de la Satu Mare, Carei, paltin este la noi şi le combin laolaltă ca să nu pun prea mult salcâm, că atunci îngălbeneşte prea tare ţuica. Şi pun paltinul, că nu îi dă nicio culoare. Ăla e simplu, nu are nimic şi salcâmul colorează ţuica”, susţine Gheorghe.
O astfel de sticlă o face cam în trei zile, iar preţurile merg de la 20 la 35 de lei, în funcţie de model.
„Am văzut făcute şi am zis să încerc şi eu. Prima dată am cam spart mai multe sticle, dar acum mă joc. La mine nu e lipit nimic. Tot e făcut din lemn cu cuie. Mulţi lucră şi lipesc cu fel de fel de lipiciuri şi de alte minuni”, mai explică meşterul popular.
La târguri, lângă Gheorghe Mihuţ se află mereu soţia acestuia, Marta, şi ea la rândul ei meşter popular. Confecţionează cămăşi şi porturi tradiţionale.
„După Revoluţie am început, că atunci, la noi, în a doua zi de Paşti, se sărbătoreşte Udătoriul. Pe vremea lui Ceauşescu nu se făcea, după Revoluţie a început iar tradiţia la noi şi acum toată lumea şi-a făcut costume populare, bâtrâni, tineri, copii”, povesteşte Marta Mihuţ.
Marta spune că mica lor afacere le aduce bucuria de a fi mereu împreună, iar experienţele de la târguri, trăite chiar şi la o vârstă înaintată, nu pot decât să le facă viaţa mai frumoasă.
„Nu ne place a sta, nu-i nu ştiu ce afacere. Facem fiecare ce ştim. El se ocupă cu miniaturile în sticle, eu cu iile, cu cămeşi, cu costume populare şi facem fiecare ce ne place şi ce ştim. E bine că suntem tot împreună, ne ducem la târguri, acasă, e frumos”, mai spune Marta.
Soţii Marta şi Gheorghe Mihuţ sunt şi membri ai Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale şi participă frecvent la târgurile meşteşugăreşti din întreaga ţara.
Lasa un raspuns