Aviația rusă a întreprins 25 de raiduri aeriene în ultimele 24 de ore în Siria, iar printre obiectivele distruse în cadrul acestora figurează un nod de comunicații al grupării jihadiste Statul Islamic în provincia Homs și un centru de comandă în apropierea orașului Al-Rastan, provincia Hama, a indicat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Rusia, Igor Konașenkov, citat de TASS.
Potrivit AFP, nouă poziții ale grupării Statul Islamic au fost lovite în urma acestor raiduri efectuate de avioane de atac Su-34, Su-24M și Su-25, în continuare intervenției militare a Rusiei în Siria, care a început la 30 septembrie.
Șase lovituri aeriene au fost lansate în provincia Idleb asupra unei ‘baze disimulate a teroriștilor’, unde au fost distruse mai multe blindate, indică RIA Novosti.
Potrivit acestui bilanț al Ministerului Apărării rus, au mai fost distruse și ‘depozite cu muniții ale teroriștilor’ în provincia Homs și un ‘centru de comandă al Statului Islamic’ în provincia Latakia.
Operațiunea aeriană a Rusiei în Siria are drept scop sprijinirea armatei siriene și vizează ‘teroriștii’ și ‘extremiștii’ de acolo, a reiterat luni Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, citat de TASS și Reuters.
‘Scopul operațiunii noastre constă în acordarea de sprijin ofensivei armatei siriene la sol în lupta cu teroriștii și grupările extremiste și radicale’, a declarat Peskov. Întrebat dacă în perspectivă este de așteptat un angajament al trupelor ruse la sol, Peskov a afirmat că ‘președintele (Vladimir Putin) a răspuns deja la această întrebare și nu are nimic de adăugat’.
Președintele rus declarase anterior că Rusia va sprijini armata siriană exclusiv în lupta ‘legală împotriva grupărilor teroriste’, iar acest sprijin va fi unul aerian, fără o operațiune terestră. ‘Un astfel de sprijin va fi limitat în timp, pe durata ofensivei armatei siriene’, a concluzionat Putin, citat de TASS.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
RAIDURI AERIENE: Aviația rusă a lovit nouă poziții ale Statului Islamic în 25 de raiduri efectuate în ultimele 24 de ore în Siria

Lasa un raspuns