PROIECT: Completări în Legea educaţiei în sprijinul celor cu dificultăţi la învăţare

PROIECT: Completări în Legea educaţiei în sprijinul celor cu dificultăţi la învăţare

Legii educaţiei naţionale i se vor aduce în scurt timp completări. Noile reguli se vor aplica unei anumite categorii de elevi, se arată într-un proiect de act normativ aprobat recent de Camera Deputaţilor. Potrivit documentului, elevii vor fi suspuşi unor teste de evaluare şi, în anumite condiţii, ar putea fi scutiţi de notarea la unele discipline.
Noile prevederi se adresează pesoanelor cu tulburări de învăţare. Iniţiatorii proiectului de lege susţin ca aceşti elevi nu trebuie confundaţi cu persoanele cu cerinţe educaţionale speciale, pentru care există prevederi speciale în Legea educaţiei naţionale. Iniţiatorii  au detaliat că cele mai cunoscute tulburări de învăţare sunt cele de citire (dislexia), tulburările de scriere (disgrafia) şi cele de calcul (discalculia). Dispoziţiile aprobate de Camera Deputaţilor au fost trimise spre Senat, pentru votul final.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.