Miercuri, vremea va fi în general instabilă. În sud-vestul şi sudul ţării cerul va fi mai mult noros şi, în special în cursul zilei, temporar va ploua. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala local, mai ales după-amiaza şi la începutul nopţii, în Crişana, Maramureş, Transilvania şi zona de munte.
Vor fi mai ales averse, se vor semnala descărcări electrice, iar vântul va avea intensificări de scurtă durată. Izolat, cu precădere la munte, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp. Vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 grade pe litoral şi 23 de grade în nord-vestul ţării, iar cele minime între 3 şi 12 grade. În sud-est, spre sfârşitul intervalului, izolat se va semnala ceaţă.
JOI
Cerul va avea înnorări temporare şi, cu precădere în timpul zilei, vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, local în sud-vestul ţării şi în zonele de deal şi de munte şi pe arii restrânse, mai ales după-amiaza, în restul teritoriului. Izolat vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 grade pe litoral şi în depresiuni şi 22…23 de grade, local, la câmpie, iar cele minime se vor situa între 4 şi 12 grade. Dimineaţa şi noaptea, în sud-est, izolat va mai fi ceaţă.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
PROGOZA METEO: Vremea va fi instabilă în următoarele zile

Lasa un raspuns