Premieră la Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. Un nou-născut de doar 14 ore a fost supus unei intervenții chirurgicale. Medicii susțin că viața bebelușului era pusă în pericol, așa că au decis să intervină de urgență.
Nou-născutul a fost diagnosticat cu imperforație anală și fistulă rectovaginală.
”Este vorba de un copilaș în vârstă de 14 ore care a fost operat de o echipă formată din Viorel Demian, medicul șef al secției de chirurgie și ortopedie pediatrică, doctor Ramona Mândrușcă și de anestezistul Ștefan Pop. Copilul s-a năcut cu o malformație, necesitând o intervenție chirurgicală de urgență. Copilul s-a născut seara, la ora 22:00, iar a doua zi la ora 12:00, această operație a fost realizată. Îngrijirile post-operatorii respectiv în cadrul terapiei intensive neonatale au fost efectuate de dr. Margareta Pârvănoiu, medic, și un colectiv de asistente care au dus greul post-operator”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, Sorina Pintea.
Micuțul este în stare bună acum, însă urmează să mai fie supus unor intervenții chirurgicale la patru și șase luni, când organismul va fi pregătit pentru acestea. Medicii speră ca acesta să aibă o viață normală, prima intervenție fiind un succes.
”La noi nu s-au mai făcut intervenții pe copii atât de tineri – 14 ore după naștere”, a mai spus Sorina Pintea.
A fost o urgenţă majoră, viaţa copilului fiind pusă în pericol.

Lasa un raspuns