Pompierii au avut de lucru

La sfârșitul săptămânii trecute, pompierii mararamureșeni au intervenit la mai multe situații de urgență.

Astfel, sâmbătă, 25 septembrie, un echipaj de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri “Cpt. Marchiș Adrian” Baia Mare a intervenit la un accident rutier produs pe strada Electrolizei din municipiu. Pompierii au decuplat bornele bateriilor și au curățat carosabilul de resturile rezultate în urma accidentului.

În aceeași zi, două echipaje de stingere și unul de prim ajutor EPA SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației, au acționat la un incendiu semnalat într-o gospodărie situată pe strada Lazu Baciului din Sighet. Ca urmare a intervenției lor rapide, a ars doar funinginea din coșul de fum necurățat.

Tot sâmbătă, pompierii băimăreni au acționat cu trei echipaje de stingere și unul de prim ajutor la un incendiu izbucnit la un agent economic de pe strada Mărgeanului, din municipiu. Au ars depunerile din coșul de fum necurățat al unei centrale termice.

Și tot în 25 septembrie, un echipaj de descarcerare, unul de stingere, unul de Terapie Intensivă Mobilă și un echipaj de prim ajutor EPA SMUD au intervenit la un accident rutier produs în Tăuții Măgherăuș, soldat cu trei victime.

Duminică, un echipaj de stingere și unul de prim ajutor au acționat la lichidarea unui incendiu izbucnit într-o clădire dezafectată, de pe strada Hortensiei, din Baia Mare. Au ars deșeuri de hârtie și lemn.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.