Poliția se implică prin activități preventive, pe tema siguranței în mediul online

Pandemia, care a marcat anul 2020, a adus modificări majore în viața elevilor, prin faptul că orele din clase s-au mutat în mediul online, unde de altfel noile generații, indiferent de vârstă, petrec tot mai mult timp. Activitățile elevilor pe internet sunt destul de variate, de la jocurile online, la rezolvarea temelor pentru școală, de la utilizarea rețelelor de socializare la vizionarea diferiților vloggeri favoriți. În navigarea pe internet majoritatea dintre ei s-au întâlnit cu diferite situații neplăcute, cele mai întâlnite fiind jignirile.

Astfel cadrele didactice au considerat oportun realizarea unui parteneriat cu poliția, în vederea realizării de activități preventive cu elevii, pentru a preveni atât victimizarea lor, cât și adoptarea de către aceștia a unor comportamente delincvente.

În luna ianuarie polițiștii de prevenire au realizat 16 activități preventive, pe tema siguranței în mediul online, cu accent pe cyberbullying, de care au beneficiat 391 de elevi din 6 unități de învățământ din județ.

Polițiștii de prevenire le-au explicat elevilor care sunt comportamentele de tip infracțional cu care se pot întâlni în mediul online, care sunt măsurile preventive pe care le au la îndemână și care sunt faptele pentru care pot sesiza poliția. Discuțiile cu elevii au urmărit și conștientizarea acestora  cu privire la ușurința cu care pot ei înșiși să adopte comportamente infracționale în mediul online. Cu această ocazie, în funcție de vârstă, polițiștii le-au vorbit și despre răspunderea penală a minorilor.

Activitățile pe această temă vor continua și în perioada următoare, după începerea cursurilor.

Polițiștii de prevenire îndeamnă părinții să-și monitorizeze copiii, să-și facă timp pentru a sta de vorbă cu ei, pentru a  cunoaște probleme cu care se confruntă în general și pentru a cunoaște activitatea lor în mediul online. Părinți și cadre didactice, polițiștii de prevenire vă doresc înțelepciune, care să vă ajute să găsiți soluțiile cele mai bune la problemele cu care vă confruntați în creșterea și educarea copiilor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.